Modificare Constituției cu privire la numirea judecătorilor, avizată pozitiv

Modificare Constituției cu privire la numirea judecătorilor, avizată pozitiv

Curtea Constituțională a avizat marți, 5 decembrie, proiectul de lege înaintat de către Guvern pentru modificarea și completarea Constituției în ceea ce privește numirea judecătorilor.

Potrivit avizului proiectul poate fi înaintat spre examinarea Parlamentului.

Potrivit proiectului, modificarea se referă la articolul 116 și prevede numirea în funcție a judecătorilor pînă la atingerea plafonului de vîrstă (65 de ani) de către președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Șeful statului poate respinge o singură dată candidatura propusă. În prezent magistrații sînt numiți pe o perioadă de cinci ani, iar dacă nu au înregistrat încălcări, mandatul se prelungește.

De asemenea, se propune ca judecătorii să aibă imunitate funcțională și nu generală. Garantul independenței autorități judecătorești este CSM. Consiliul va putea înainta propuneri în procesul elaborării Legii bugetului de stat, în partea ce ține de alocarea mijloacelor financiare pentru buna funcționare a instanțelor judecătorești.

Președintele Curții, Tudor Panțîru, a declarat că, examinînd proiectul de lege, Curtea a constatat că prin excluderea termenului inițial de cinci ani de numire a judecătorului se urmărește asigurarea stabilității mandatului judecătorului pînă la atingerea plafonului de vîrstă. „Curtea menționează că potrivit standardelor internaționale, siguranța mandatului constituie un element-cheie al independenței judecătorilor”, a notat președintele CC.

Cu referire la imunitatea judecătorilor, Curtea menționează că într-o societate democratică judecătorul nu poate fi la adăpostul unei imunități absolute. Potrivit normei propuse, judecătorii pot avea doar imunitate funcțională, în condițiile legii. Curtea subliniază că imunitatea funcțională a judecătorului nu este un scop în sine, ci servește independenței acestuia, judecătorul fiind în măsură să examineze cazurile fără să se teamă de răspunderea civilă sau penală pentru examinarea cu bună credință și în conformitate cu legea.

Curtea a statuat că proiectul de lege pentru modificarea și completarea Constituției Republicii Moldova poate fi înaintat spre examinarea Parlamentului. Proiectul poate fi adoptat după cel puțin șase luni de la data prezentării inițiativei de modificare a Constituției. Prezentul aviz este definitiv și nu poate fi supus niciunei căi de atac.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load