Cardurile bancare, pe placul moldovenilor. Ce „cîștigăm” dacă le utilizăm

Cardurile bancare, pe placul moldovenilor. Ce „cîștigăm” dacă le utilizăm

Pe an ce trece, moldovenii utilizează din ce în ce mai mult cardurile bancare pentru a efectua diferite tranzacții, nu doar pentru a scoate bani din bancomat, cum era în primii cinci ani de la apariția acestora.

La această concluzie a ajuns economistul IDIS Viitorul Veaceslav Ioniță, potrivit căruia în ultimii trei ani se atestă o creștere în progresie geometrică cu 50% anuale a achitărilor cu cardul.

„Dacă în anul 2015 achitările cu cardul au însumat 2,3 miliarde de lei, în anul 2016 – 3,3 miliarde de lei, atunci în acest an ne apropiem de 5 miliarde de lei. Majorarea achitărilor cu cardul va duce la diminuarea economiei informale”, a declarat economistul în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”.

Potrivit lui Ioniță, în 20 de ani volumul achitărilor cu cardul a însumat 15,6 miliarde de lei, dintre care peste jumătate au fost făcute în anul 2016, 2017.

„În acest an, moldovenii vor achita bunuri și servicii în numerar în sumă de 110 miliarde de lei, iar achitările cu cardul vor atinge 4%, pe cînd băncile vor încasa de la agenții economici 100 de milioane de lei de la achitările pe care le fac moldovenii cu cardul ca urmare a comisionului mediu de 2% pe care trebuie să-l achite businessul la plățile electronice”, a adăugat Veaceslav Ioniță.

În concluzie, economistul IDIS Viitorul a spus că statul ar beneficia și el de pe urma achitărilor cu cardul, deoarece s-ar diminua economia informală. Autoritățile ar vedea toate tranzacțiile care au avut loc.

În prezent economia informală are o pondere de 17,8% față de 19,6% în anul 2014.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load