Strada de aur a Chișinăului (FOTO)

Strada de aur a Chișinăului (FOTO)

Strada de aur – așa era numită această stradă, și nu în zadar. În secolul al XIX-lea, aici se găseau conace ale negustorilor bogați, cele mai vestite cîrciumi și cofetării pentru orășenii respectabili. Strada Alexandru cel Bun în trecut era ultima stradă a orașului vechi și impresiona imaginația locuitorilor Chișinăului de atunci cu lărgimea sa.

Ea era prima stradă a noului oraș, construită în anii 1817-1818. O linie aproape dreaptă separa orașul vechi, cu străzile sale întortocheate de-a lungul rîului Bîc, de cartierele regulate, ce erau construite rapid, după un plan bine definit. Acum strada Alexandru cel Bun se întinde de la strada Ismail pînă la strada Serghei Lazo. Se află în întregime în sectorul Rîșcani și are lungimea de 2065 de metri.

Arhitectul regional și inspectorul funciar Mihail Ozmidov, fiind ajutat de arhitectul orașului Sankt Petersburg, William Hastie, a elaborat planul acestei străzi în așa mod, ca să fie păstrată funcționalitatea căilor existente ale orașului vechi. De aceea, el nu a făcut această stradă perfect dreaptă. Strada trecea pe lîngă piața de unde începeau razele străzilor Kojuharskaya și Gheorghievskaia, și Ozmidov a arcuit-o aici, întinzînd-o de la început (unde mai tîrziu a apărut strada Ismail) de-a curmezișul străzilor noi planificate, dar paralel cu stradelele orașului vechi. Fiind dreaptă și lată, ea trebuia să-i impresioneze pe locuitorii de atunci ai Chișinăului, a cărui întreagă populație locuia în 2199 de case și doar 33 dintre ele erau din piatră. Posibil să fi fost numită "de aur", datorită primului magazin de bijuterii care a apărut aici, strada devenind imediat comercială și dezvoltîndu-se rapid în această direcție.

Aici au apărut magazine de manufactură cu care puteau concura doar magazinele de pe strada curînd apărută, Alexandrovskaia. Deosebit de aglomerată această stradă era înainte de sărbători, cum ar fi Ajunul Crăciunului, cînd locuitorii orașului erau în căutarea cadourilor. Erau aici și case ale negustorilor bogați, și cîrciumi, și magazine pentru cetățenii respectabili.

Începînd cu anii 30-40 ai secolului al XIX-lea, strada a fost redenumită în Haralampievskaia, după biserica construită în anul 1836 de negustorul Haralampie între străzile Mihailovskaia (Eminescu) și Cupeceskaia (V. Alecsandri) în cinstea sfîntului său ocrotitor, Mucenicul Haralampie. Apropo, anterior, pe acel loc era o biserică mai veche, din 1812, iar pe lîngă biserică era și cimitir. În anul 1918 strada a fost redenumită în Sfîntul Haralampie și pînă în anul 1933 a purtat acest nume.

La sfîrșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, Haralampievskaia rămînea o stradă aglomerată. Aici au apărut bănci, un hotel, mergeau tramvaie cu cai, iar mai tîrziu – tramvaie electrice. În anul 1933, strada a fost redenumită în cinstea zilei de 27 martie 1918, cînd deputații participanți la ședința Sfatului Țării au votat pentru unirea cu România.

În 1944, strada a fost redenumită în onoarea figurii politice majore a Principatului Moldovei, Ștefan Cel Mare (1457-1504) (în transcrierea rusă a acelor ani – Стефана Великого).

Care clădiri ce amintesc de respectabilitatea străzii de pe vremuri s-au păstrat pînă în ziua se azi?

O casă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, situată la colț cu strada Lazo. Eclectică cu elemente de neoclasicism.

Casa familiei Ivanov. Sfîrșitul secolului al XIX-lea. În prezent – clinică privată.

Casa №111 impresionează prin frumusețea ei incontestabilă de odinioară. Clădirea lungă, cu două etaje (fără demisol) a fost sediul școlii profesionale pentru femei (evreice), formate din școală primară și școală profesională. Ideea de o deschide o școală profesională pentru fetele din familiile evreilor săraci a fost promovată de cîțiva entuziaști. Una dintre ei, Susanna Pavlovna Rașkovici din Odessa, în vîrstă de 29 de ani, absolvise cursurile Bestujev din Sankt-Petersburg și avea deja experiența fondării a unor astfel de școli la Odessa și Herson. La Chișinău, în 1893, ea a găsit persoane care împărtășeau aceleași idei, reușind să unească în scop culturalizator intelectuali progresiști ​​de diferite naționalități. Printre cei mai activi susținători au fost Iulia Kveatkovskaia și Maria Rașkovici, care au publicat la Paris o carte de memorii. S-au găsit și filantropi – familia negustorului Israel Lazarevici Micinik. Pe lotul aflat în proprietatea acestei familii și cu banii oferiți de ea a fost ridicată această clădire, perfect amenajată pentru scopul respectiv. Împreună cu predarea disciplinelor generale și orelor în 4 ateliere de lucru, se predau ore de balet, muzică etc., erau organizate sărbători. I. Micinik a înaintat o singură condiție – clădirea să fie folosită întotdeauna în acest scop. După anul 1944, ea a adăpostit o școala tehnico-profesională, în prezent aici se află Școala de Meserii № 2 și o școală auto, deși clădirea pare nelocuită și avariată.

Casa familiei M. Raznoscik. Începutul secolului XX. Modern ce amintește de eclectică.

Continuarea articolului citiți aici

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load