X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

A fost dat startul construcţiei apeductului magistral Leova-Iargara

1 dec. 2017,, 18:15   Societate
2697 0

Un contract de antrepriză pentru construcţia apeductului magistral Leova-Iargara, în valoare de trei milioane de euro (cca 60 mln de lei), a fost semnat astăzi la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud), transmite MOLDPRES.

Din suma totală a contractului, 2,4 mln de euro sunt oferite de Guvernul german prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), iar 600 de mii de euro sunt alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și de Consiliul raional Leova.

Lucrările vor fi efectuate de o companie autohtonă care s-a angajat să finalizeze volumul de activităţi contractate timp de nouă luni calendaristice. Proiectul va fi monitorizat de specialiştii ADR Sud împreună cu experţi internaționali delegați de GIZ.

„La apeductul magistral Leova-Iargara, cu o lungime de 23 km, care urmează a fi construit, vor fi conectate orașele Leova și Iargara, satele Filipeni, Romanovca, Sărata Nouă, Hănăsenii Noi și Cupcui, cu un număr total de 23.433 de locuitori”, au afirmat surse de la ADR Sud.

Construcția acestui apeduct este parte componentă a proiectului de anvergură „Modernizarea serviciilor publice locale în R. Moldova". Programul este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, cu susţinerea financiară a Ministerului German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Uniunii Europene, Guvernelor României şi Suediei, Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?