Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Replica lui Trump pentru Theresa May

30 noi. 2017,, 20:30   Externe
2648 0

Președintele american, Donald Trump, a îndemnat-o miercuri pe șefa guvernului de la Londra să se concentreze pe "terorismul islamic radical" din Regatul Unit, într-un răspuns la criticile formulate de Theresa May la adresa sa pentru că a distribuit înregistrări video ale unui lider britanic de extremă dreapta, transmite EFE.

"Theresa May, nu te concentra asupra mea, concentrează-te pe terorismul islamic radical destructiv din interiorul Regatului Unit. Noi sîntem bine !", a scris Trump, pe contul său de Twitter.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a greșit distribuind pe Twitter înregistrări video antiislam care au fost inițial postate de un lider al grupului de extremă-dreaptă britanic Britain First, a deplîns miercuri un purtător de cuvînt al prim-ministrului britanic Theresa May, citat de Reuters și AFP.

"Este greșit că președintele a făcut acest lucru", a spus purtătorul de cuvînt.

"Britain First încearcă să divizeze comunitățile prin afirmații pline de ură care răspîndesc minciuni și alimentează tensiuni. Ei provoacă îngrijorare oamenilor care respectă legea", a subliniat purtătorul de cuvînt.

"Poporul britanic respinge retorica extremei-drepte, o antiteză a valorilor reprezentate de această țară: toleranță și respect", a conchis el.

Cele trei clipuri, publicate de mai mulți ani pe rețelele sociale și ale căror origini sînt neclare pentru unii, au fost postate pe Twitter de Jayda Fransen, vicepreședinte al unui mic partid de extremă-dreaptă, Britain First, și sînt intitulate: "Un migrant musulman bate un olandez în cîrje!", "Un musulman distruge o statuie a Fecioarei Maria!" și "Mulțime islamistă împinge un adolescent de pe acoperiș și îl bate pînă la moarte!".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?