X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Primarul din New York a abrogat legea care interzice dansul în baruri şi cluburi

28 noi. 2017,, 21:30   Externe
2958 0

Primarul New Yorkului a semnat brogarea unei legi veche de 91 de ani care interzicea dansul în barurile, cluburile şi restaurantele din oraş, potrivit afp.com.

Consilierii au votat în unanimitate anularea legii, care a intrat în vigoare în 1926, în timpul Prohobiţiei, şi pe care combatanţii au descris-o drept rasistă, spunînd că a fost iniţiată pentru a distruge cluburile de jazz din Harlem, unde se întîlneau albi şi oameni de culoare.

În anii 1990, primarul Rudolf Giuliani s-a folosit de lege pentru a lupta împotriva cluburilor în încercarea de a diminua criminalitatea. „Este 2017, iar această lege nu mai are sens. Viaţa de noapte este parte din New York care aduce oamenii laolaltă. Vrem să fim un oraş în care oamenii muncesc din greu şi se bucură de viaţa de noapte fără interdicţia de a dansa”, a spus primarul Bill de Blasio

Deşi legea rareori a fost aplicată în ultimii ani, a făcut pentru localurile care vindeau mâncare şi băuturi aproape imposibil de obţinut autorizaţii pentru dans în interior. În jur de o sută de baruri, restaurante şi cluburi dintre cele 22 mii din New York au avut autorizaţii indefinite.


Obligatorii pentru localuri au rămas paza şi camerele de supraveghere.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?