Cu ce s-au încheiat negocierile în formatul „5+2” de la Viena

Cu ce s-au încheiat negocierile în formatul „5+2” de la Viena

Pe 27 și 28 noiembrie, la Viena, sub egida Președinției Austriei în OSCE, s-a desfășurat o nouă reuniune oficială a Conferinței permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană - formatul de negocieri „5+2”, notează NOI.md.

În cadrul acesteia a avut loc un schimb larg de opinii pe marginea chestiunilor actuale de pe agenda procesului de reglementare a conflictului transnistrean. În urma discuțiilor purtate în formatul de negocieri „5+2”a fost semnat un protocol al ședinței, care va servi drept bază pentru desfășurarea ulterioară a procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană.

Participanții la reuniune au salutat progresul înregistrat în ultimul timp în dialogul dintre Chișinău și Tiraspol, invocînd în acest sens înțelegerile privind deschiderea circulației pe podul de la Gura Bîcului - Bîcioc, apostilarea diplomelor de studii din regiunea transnistreană, asigurarea funcționării normale a școlilor moldovenești cu predare în baza grafiei latine, restabilirea legăturii telefonice dintre cele două maluri ale Nistrului, asigurarea accesului liber la terenurile agricole situate după traseul Tiraspol-Rîbnița.

„În urma deciziei de a deschide podul Gura Bîcului - Bîcioc peste rîul Nistru și implementarea rapidă a acesteia, sîntem martori la progrese semnificative în negocieri pentru prima dată în mai mult de un deceniu”, a declarat  președintele în exercițiu al OSCE, ministrul austriac de externe Sebastian Kurz. „Salutăm această implicare constructivă și credem că celelalte probleme economice și sociale, care au fost discutate de mulți ani, pot fi rezolvate rapid”, a adăugat el.

Potrivit lui, comunitățile locale și întreprinderile de pe ambele maluri ale rîului Nistru și peste tot în regiune vor beneficia de acorduri referitoare la mai multe probleme sociale și economice, la care au ajuns părțile în procesul de reglementare transnistreană.

Părțile au convenit să continue eforturile de identificare a soluțiilor și pentru celelalte chestiuni de pe agenda procesului de negocieri, inclusiv privind înregistrarea automobilelor din regiunea transnistreană pentru admiterea acestora în traficul rutier internațional, asigurarea liberei circulații a persoanelor, bunurilor și serviciilor între cele două maluri ale Nistrului, implementarea cu bună credință a înțelegerilor convenite etc.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load