X 
Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

În regiunea Tiumen din Rusia ar putea fi deschisă o casă de comerț a Moldovei

24 noi. 2017,, 13:00   Economie
2726 0

Republica Moldova intenționează să-și deschidă o casă de comerț în regiunea Tiumen din Federația Rusă, informează NOI.md.

Subiectul a fost discutat în cadrul reuniunii dintre ambasadorul Moldovei în Rusia, Andrei Neguța, și guvernatorul Regiunii Tiumen, Vladimir Iakușev.

Potrivit Guvernului Regiunii Tiumen și mass-mediei locale, în cadrul întrevederii, părțile au discutat direcțiile de cooperare, inclusiv extinderea schimburilor comerciale reciproce.

Datele statisticilor vamale relevă că, în prima jumătate a anului 2017, cifra de afaceri a comerțului exterior între regiunea Tiumen și Republica Moldova s-a ridicat la peste 125 de mii de dolari SUA. Aici e vorba în principal de produse de export ale Uzinei de Placaj din Tiumen.

După cum s-a menționat, creșterea cifrei de afaceri poate contribui la livrarea în regiunea Tiumen a fructelor și legumelor moldovenești și construirea în comun a centrului de distribuție en-gros și de a le depozita pe teritoriul parcului industrial. Propunerea pentru crearea acestuia a fost exprimată de Vladimir Iakușev. Infrastructura de transport a regiunii va permite asigurarea cu produse moldovenești de fructe și legume a regiunilor vecine din nordul și estul Rusiei.


Andrei Neguța a menționat că potențialul de cooperare moldo-rusă este mare. El a remarcat necesitatea de a actualiza acordul de cooperare dintre Regiunea Tiumen și Republica Moldova, încheiat tocmai în 1995, ca documentul să corespundă realităților moderne.

Printre direcțiile importante de dezvoltare a parteneriatelor, ambasadorul a numit, de asemenea, extinderea comerțului comun, menționînd că relațiile comerciale dintre Republica Moldova și regiunea Tiumen trebuie consolidate și dezvoltate activ. Neguța a spus că a discutat cu guvernatorul despre înființarea la Tiumen a unei case de comerț moldovenești pentru livrările de fructe, legume și vin din Moldova. El a subliniat că merele moldovenești și strugurii de masă au devenit demult un brand și, numai în acest an, în Rusia au fost importate un număr record de mere: circa 200 de mii de tone.

În plus, drept unul dintre domeniile de cooperare, diplomatul a numit dezvoltarea turismului reciproc, inclusiv celui gastronomic. El a menționat că în Republica Moldova există mănăstiri rupestre neobișnuite, vin și fabrici de coniac, incluse în Cartea Recordurilor Guinness.

În cadrul întîlnirii, ambasadorul i-a mulțumit guvernatorului pentru atitudinea prietenoasă față de diaspora moldovenească din regiune.

În timpul vizitei de două zile în regiunea Tiumen, Andrei Neguța se va întîlni cu reprezentanți ai „Asociației Moldovenilor din Regiunea Tiumen“, cu președintele Camerei de Comerț, Eduard Abdullin, cu directorul general al Agenției de Dezvoltare Infrastructurală a Regiunii Tiumen, Andrei Sanosian, se va familiariza cu potențialul parcului IT, incubatorului de afaceri, parcurilor industriale, va vizita Universitatea de Stat din Tiumen și va participa la Zilele culturii moldovenești în regiunea Tiumen, la 25 noiembrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?