X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Cînd a încetat Moldova să fie o „poveste de succes”

24 noi. 2017,, 12:41   Politică
3221 0

Republica Moldova a încetat a fi poveste de succes a Parteneriatului Estic în mare parte din cauza fraudei bancare și a justiției ineficiente și selective, transmite AGORA cu referire la surse din conducerea Uniunii Europene.

Totodată, funcționarii europeni și-ar fi învățat lecția în ceea ce privește Republica Moldova, în sensul nivelului de încredere al structurii europene în rîndurile cetățenilor moldoveni: „Cu cît mai mult Uniunea Europeană dădea Moldovei, cu atît mai tare scădea încrederea în UE”.

„Prima problemă a Moldovei a fost guvernarea și justiția, frauda bancară, care nu e investigată cum trebuie. Prea puțini au fost puși după gratii, justiția este selectivă și ineficientă. Nu e totul negru, dar evoluția nu a fost bună. E o problemă de credibilitate.

Nu poți fura 15% din PIB-ul țării și să ieși basma curată. Noi vom continua să susținem Republica Moldova, dar sîntem foarte precauți în ceea ce se spune și ce se face”, a dezvăluit un înalt oficial al Uniunii Europene.

„Toți știu că paradoxul în Republica Moldova e că, cu cît mai mult Uniunea Europeană dădea Moldovei, cu atît mai tare scădea încrederea în UE. Uniunea Europeană era percepută ca o putere care susținea guvernarea coruptă. Ceea ce nu e adevărat, dar am învățat lecția și vom fi mai vigilenți”, a adăugat sursa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?