Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ce riscă acum doi polițiști care au vrut bani în schimbul tăcerii

24 noi. 2017,, 11:31   Societate
2141 0

Doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Rîșcani au fost reţinuţi aseară de către ofiţerii DGT Nord a CNA şi procurori, fiind bănuiţi de corupere pasivă.

Aceştia i-ar fi promis unei bărbat tăinuirea unui caz de pretinsă violență în familie în schimbul a 3 000 de lei.
Potrivit declarațiilor denunțătorului, șeful de post și ofițerul de sector ar fi pretins de la el bani, pentru a nu-l documenta și pedepsi pentru comportamentul abuziv față de soție. Oamenii legii i-ar fi promis bărbatului că va fi eliberat, fiind absolvit de orice pedeapsă.


Cînd omul a realizat că nu are de unde da bani polițiștilor, acesta s-a adresat la CNA. În scurt timp, urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, a fost efectuată o livrare de control. Polițiștii au fost prinși în flagrant delict în momentul primirii celor 3 000 de lei transmiși sub controlul ofițerilor anticorupție.


Cei doi sînt reținuți pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă pînă la 10 ani de puşcărie.
Urmărirea penală se desfășoară sub conducerea Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupţie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?