X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

UE, mulțumită de eforturile autorităților moldovene de a stabiliza economia

24 noi. 2017,, 11:20   Economie
2319 2

Uniunea Europeană este mulțumită de eforturile Guvernului Republicii Moldova de stabilizare a economiei și solicită autorităților să continue procesul de reformă.

Acest lucru a fost menționat de către comisarul european pentru afaceri economice și financiare, Pierre Moscovici, la o întîlnire la Bruxelles cu premierul moldovean, Pavel Filip, relatează NOI.md.

În cadrul dialogului, Pavel Filip și Pierre Moscovici au analizat, de asemenea, cele mai recente evoluții economice din Republicii Moldova. Astfel, au fost menționate rezultatele pozitive ale misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internațional, care au permis ajungerea la un acord la nivel de personal în cadrul celei de-a doua evaluări a Programului. În opinia premierului, constatările FMI confirmă progresele realizate în implementarea reformelor prioritare.

Premierul a specificat că se depun în continuare eforturi pentru asanarea sectorului bancar și îmbunătățirea mediului de afaceri, pentru a demonstra o schimbare de sistem în ceea ce privește contracararea corupției, a spălării banilor și fraudelor. În particular, se acordă atenție ameliorării transparenței acționariatului, asigurării bunei guvernări și gestionării riscurilor în cadrul băncilor. Este încurajată venirea în Republica Moldova a unor noi actori bancari.

La rîndul său, comisarul european pentru afaceri economice și financiare a apreciat eforturile Executivului pentru stabilizarea economiei și a încurajat continuarea reformelor. De asemenea, Pierre Moscovici și-a exprimat susținerea pentru asigurarea unei dezvoltări economice sustenabile, consolidarea sistemului bancar și continuarea aplicării standardelor europene în domeniul vamal, în conformitate cu angajamentele asumate în Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?