Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Locuri pe Pămînt, cel mai puternic supuse loviturilor stihiilor

20 oct. 2018,, 21:32   Externe
6615 0

Uraganele și inundațiile, cutremurele și incendiile forestiere: natura testează în mod regulat omenirea la cît de viabilă e și dacă are capacitățile necesare de a face față stihiilor dezlănțuite.

Totodată, în diferite colțuri ale Planetei oamenii trebuie să se confrunte cu diferite manifestări ale acestora. "Vokrug sveta" a clarificat unde și din cauză anume daunele, provocate fie de apă, fie de foc, fie de pămînt, fie de aer pot căpăta proporții alarmante.

Apa - inundații și tsunami

Apa dă atît viață, cît și moarte. Inundațiile amenință practic orice zonă de coastă. Astfel, Maldivele, considerate insule de paradis, sînt adesea numite efemere datorită amenințării permanente de inundare a acestor bucăți de pămînt. Riscul crește în fiecare an, deoarece clima continuă să se schimbe. Statul arhipelag din 1.192 de insule de corali este chiar pregătit să achiziționeze noi teritorii pe continent, pentru a-și muta cetățenii acolo, dacă țara se va duce sub apă.

Și totuși, principala amenințare, pe care o ascunde apa în sine este tsunami-ul. Teritoriul Japoniei se află în cel mai mare pericol, deoarece majoritatea orașelor sale mari se află pe liniile faliilor scoarței terestre a Pămîntului, și anume, în astfel de puncte, se produc cele mai multe cutremure, care duc la nașterea valului ucigaș. Tsunami-ul din 2011 a dus la consecințe fatale, cînd după cutremurul de pe coasta Japoniei cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter, cauzat de accidentul de la Centrala Nucleară Fukushima-1, a urmat tsunami-ul cu înălțimea valului de pînă la 40 de metri, numărul morților depășind 15.000 de persoane.


Cel mai mortal tsunami din istorie a avut loc în anul 2004, în Oceanul Indian. Acesta a luat viețile a peste 230.000 de persoane, ce locuiau în 14 țări. Cele mai afectate au fost: Indonezia, Sri Lanka, India și Thailanda.

Focul - incendii și erupții vulcanice

În lume există aproximativ 20 de așa-numiți super vulcani, iar erupția oricăruia dintre ei reprezintă o amenințare mai mare pentru omenire, decît căderea asteroidului. De exemplu, potrivit estimărilor NASA, erupția Vulcanului Yellowstone din Statele Unite (Wyoming) va duce la moartea a tot ce e viu pe o rază de 100 km, iar Pămîntul se va pomeni în întuneric, din cauza prafului și va începe iarna vulcanică de lungă durată.

Alți super vulcani se află în Kamceatka, Indonezia, Noua Zeelandă, SUA și Japonia. De exemplu, în cazul în care super vulcanul din regiunea cîmpiilor Phlegrean (regiune vulcanică din Italia, în apropiere de Napoli) se va trezi și va erupe în mod activ, o mare parte din Europa va fi distrusă.

Una dintre cele mai puternice din istorie este considerată erupția Vulcanului Tambora din Indonezia, în anul 1815. Atunci au murit aproximativ 100 de mii de oameni, iar întreaga emisferă nordică s-a cufundat într-o iarnă vulcanică, care a durat un an; contemporanii au numit anul 1816 - "an fără vară".

Dar focul înseamnă încă și incendii. Astfel, în octombrie 2017, în California, din cauza incendiilor forestiere, care au cuprins cea mai mare parte a statului, a fost pusă în aplicare declarație națională privind dezastrul natural.

Cel mai mare incendiu natural din istoria modernă a avut loc în anul 1871, cînd în statele Wisconsin, Michigan și Illinois, peste noapte au început incendii de proporții nemaivăzute. Dezastrul, numit mai tîrziu Marele Incendiu de la Chicago, a cuprins 24 de orașe, dintre care 16 au fost complet arse. În localitatea Peshtigo din Wisconsin aproape tot ce e viu a fost nimicit (murind aproximativ 1,5 mii de oameni).

Pămînt - cutremure

Unul dintre motivele care provoacă majoritatea celorlalte dezastre naturale este activitatea tectonică. Scoarța Pămîntului constă din plăci, care se mișcă, unde acestea vin în contact, se creează energie potențială. Cînd această energie este eliberată, valul seismic este aruncat și se produce cutremurul.

Cutremurul cel mai strașnic din istorie a fost înregistrat în provincia chineză Shaanxi, în anul 1556. Potrivit diferitelor estimări, numărul celor decedați a depășit 800 mii de persoane.

Anual cutremurele ucid aproximativ 10 mii de oameni. Cel mai adesea, cutremure puternice au loc în: Japonia, Indonezia, Papua Noua Guinee, Chile, China și Mexic.

Aerul - cicloane, uragane și taifunuri, tornade

În mod oficial locul cel mai expus vînturilor de pe Planetă este Cape Denison din Antarctica. Din fericire, nimeni nu locuiește acolo. O amenințare la adresa omenirii reprezintă ciclonii tropicali și tornadele, care adesea "vizitează" America de Nord și de Sud. Sezonul de uragane provoacă anual daune insulelor Caraibe și Coastei de Est a Statelor Unite ale Americii. În ultimele decenii, cel mai devastator pentru America a fost uraganul "Katrina" în 2005: atunci au murit 1836 de persoane, iar pagubele economice au constituit 125 de miliarde de dolari. Ce-i drept, țara încă calculează pierderile cauzate de șocurile suportate în acest an de pe urma uraganelor: "Harvey", "Irma" și "Ophelia".

De asemenea, în SUA se află așa-numita "Aleea Tornado" - teritoriul Statelor Texas (nord), Oklahoma, Kansas, Nebraska, Dakota de Sud (regiunile estice) și Colorado (raioanele de est), unde în anul 2012, timp de 24 de ore, au fost înregistrate 207 de tornade.

Cu toate acestea, taifunul cel mai mortal și unul dintre cele mai mari dezastre de "aer" din istorie au avut loc în anul 1970, în Pakistan. Atunci jumătate de milion de oameni au murit, aproape cinci milioane au avut de suferit.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?