X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

De ce a fost suspendată pedeapsa cu închisoarea pe numele lui Gamrețki

15 noi. 2017,, 13:09   Capitala
3031 2

Judecătorii Oxana Robu, Liubovi Brînza și Igor Mînăscurtă de la Curtea de Apel Chișinău au suspendat pedeapsa cu închisoarea pe numele lui Igor Gamrețki pe motiv că sentința „nu este în acord cu principiul proporționalității avînd în vedere fapta comisă, urmările produse, personalitatea inculpatului și situația familială a acestuia”.

Șeful Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație (DGTPCC), care a recunoscut că a participat la trucarea licitației privind parcările cu parcă în Chișinău în schimbul a 26% din capitalul social al companiei desemnate cîștigătoare, a fost condamnat de prima instanță la doi ani de închisoare cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe un termen de trei ani. Instanța de apel însă a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de trei ani invocînd, printre altele, că inculpatul nu este „un pericol pentru societate, ci pentru domenii restrînse”.

„Colegiul Penal constată că la stabilirea și aplicarea pedepsei în privința inculpatului XXXXXXXXX XXXXXXXXX, instanța de fond nu a avut în vedere scopul și criteriile de individualizare a acesteia, prevăzute de art. 61 și art. 75 Cod Penal, nu a ținut seama de circumstanțele reale ale cauzei, circumstanțe care fiind analizate, per ansamblu, permit instanței de apel stabilirea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia”, scrie în decizia motivată a Curții de Apel Chișinău, citită la 1 noiembrie curent.

Magistrații de la Curtea de Apel susțin că în privința lui Igor Gamrețki, cel care a fondat în Cipru o companie pe numele nepotului său din Germania, pentru a intra în rîndul asociaților „EME Parkleitsystem GmbH”, firma controlată de milionarul moldovean Alexandru Pincevschi care avea să semneze un contract cu Primăria capitalei, „nu se impune imperativ ca executarea pedepsei să fie în mod real”, deoarece „nu trebuie pus accentul în mod deosebit pe rolul punitiv al sancțiunii, în detrimentul celui educativ și de reintegrare socială”, DOC AICI.

Totodată, judecătorii afirmă că interesul comunității în acest caz este ca „asemenea fapte să nu se mai repete, iar inculpatul să se reintegreze în societate în spiritul respectării normelor legale indiferent de orice tentații”.


„În acest context, Colegiul Penal va acorda o eficiență deosebită faptului că inculpatul XXXXXXXXX XXXXXXXXX anterior nu a fost judecat pentru încălcarea normelor penale și că săvîrșirea infracțiunii incriminată acestuia a fost rezultat din atribuțiile de serviciu deținute, iar riscul recidivării este redus prin faptul aplicării față de acesta a pedepsei complimentare sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 3 (trei) ani, inculpatul nefiind un pericol pentru societate, ci pentru domenii restrînse”, motivează judecătorii de la Curtea de Apel.

Igor Gamrețki a fost reținut la 25 aprilie în dosarul de corupție ce vizează selectarea companiei ce urma să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală, alături de alte șase persoane: viceprimarul Nistor Grozavu, omul de afaceri Alexandru Pincevschi, fostul consilier municipal Ghenadie Ivașcenco și administratorii a trei firme de parking, Serghei Islentiev (PLS „Parcare”), Alexei Curti, („Sizif-L”) și Olga Andriuța (reprezentanta prin procură a „PLS Parcare”, iar conform datelor de la Camera Înregistrării de Stat (CÎS), tot ea administratoare a firmelor „C-Parking” SRL și „Primele Plăți Mobile” SRL).

O lună mai tîrziu, Gamrețki a fost trimis în arest la domiciliu, pe cînd primarul general al mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă, care este fost coleg de clasă cu șeful DGTPCC, reținut în același dosar.

Pînă în prezent, pe masa judecătorilor a ajuns doar dosarul pe numele lui Dorin Chirtoacă, între timp suspendat din funcție. Celelalte persoane puse sub învinuire nu au fost deferite justiției.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?