Istoria conspirativă a Europei: de la manihei la catari și templieri

Istoria conspirativă a Europei: de la manihei la catari și templieri

Veaceslav Matveev

Tainele istoriei conspirative a Europei, pe măsură ce sînt descoperirite, ne duc în antichitate și ne dezvăluie modul în care au influențat soarta patriei noastre – Moldova.

Regele Franței Filip cel Frumos, care a distrus Ordinul Templierilor, i-a învinuit pe cavalerii Templului de erezie bulgară. Într-adevăr, o astfel de erezie a existat în Europa și secole în șir a tulburat mințile oamenilor simpli, dar și ale elitelor aristocratice din regatele și principatele medievale. Ciclul lui Graal și tainele tradiției mistice medievale secole de-a rîndul i-a unit pe templieri cu reprezentanții ereziei bulgărești, adică cu bogomilii și catarii.

Notă: Bogomilismul, mișcare din sec. X-XV îndreptată împotriva primatului religiei în viața societății, a apărut în Bulgaria și i-a influențat pe catarii francezi. La rîndul lor, catarii constituiau o sectă eretică care susținea conceptul despre două principii egale ale genezei – bine și rău. Din punctul lot de vedere, lumea materială este un rău.

Ce este erezia bulgărească

Cunoștințele profunde ale cavalerilor templieri erau o continuare a cunoștințelor și credințelor păstrate de bogomili și catari. În timpul cruciadei împotriva catarilor, Ordinul Templierilor – unicul dintre ordinile militare ale acelor timpuri – nu a participat la masacrul organizat la ordinul pontifului roman. Dar ce este erezia bulgară și cum a influențat ea cunoașterea tainică ale templierilor?

În cercurile ortodoxe din Bizanț și Roma, erezia bulgară era privită ca o continuare a maniheismului (învățătură religioasă apărută în sec. III, care poartă numele fondatorului ei – Mani), bazat pe vechiul dualism zoroastrian. În special, profetul Zarathustra, prin anul 2000 î.Hr., declara că nu există foarte mulți zei, ci doar doi – Zeul binelui și Zeul răului. Ei se află în veșnică confruntare. După venirea Mîntuitorului, istoria se va încheia cu purificarea și învierea generală, judecata universală și înfrîngerea forțelor răului.

Zoroastrismul susținea că Zeul binelui era legat de lumea materială, iar răul din lumea infernală (diabolică) doar a invadat universul material. Mani, care a trăit la începuturile erei noastre, a modificat esența acestui dualism prin declarația că lumea materială este creată de forțele răului, iar lumea spirituală este împărăția Zeului luminii. Mani știa că magii zoroastrieni au venit la pruncul Hristos pentru a-L înscăuna la domnie, cum a testat prorocul antic al Iranului Zarathustra, care a spus lumii întregi: „După mine va veni Mîntuitorul.”

Așa și s-a întîmplat, însă, conform autorului primei încercări de a alcătui canonul Noului Testament, Marcion, creștinismul inițial, care nu-L recunoștea pe Dumnezeul Vechiului Testament, a fost nimicit și înlocuit cu ceva radical monoteist. În mare parte, această teorie era îmbibată cu gnosticism, adică cu atitudinea negativă față de lumea materială și întrupare. Iar teoria reincarnării, a transformării sufletelor, a fost în genere exclusă din canon. Chiar și teoria lui Origen, care vorbea despre ”preexistența sufletelor” a fost condamnată ca erezie. În consecință, bogomilii, catarii, ulterior și templierii s-au răsculat împotriva acestei variante a creștinismului (care domină și azi). La baza ereziei bulgărești, de la bogomili la catari și templieri, au stat meditațiile teologice ale lui Mani și ale religiei sale – maniheismul.

Cîmpul de luptă al forțelor binelui și răului

Această tradiție filozofică a vechilului Iran a influențat Europa în cel mai radical mod și pentru veacuri a devenit oponentul principal al creștinismului tradițional și al dualismului mistic, răzvrătit împotriva clasicului monoteism creștin. La baza ideologică a maniheismului a stat doctrina dualismului total. „Înainte de început erau două principii – binele și răul, lumina și întunericul, care se mai numește și materie. Primul se numește pomul vieții, al doilea – pomul morții.” (Dicționar enciclopedic. Brockhaus și Efron).

O confirmă și Fericitul Augustin, care pune în gura maniheului Faust următoarele cuvinte: „Eu propovăduiesc două principii, Dumnezeu și materia – materiei noi îi atribuim orice forță dăunătoare, iar lui Dumnezeu – pe cea benefică, cum se și cuvine.” („Împotriva maniheului Faust”. Fericitul Augustin). Ca ucenic fidel al lui Mani, Faust argumentează dualismul total al lui Dumnezeu și al materiei. Prin istoria sa ezoterică, Mani dă o interpretare omului. Această învățătură dă o explicație interesantă și provenienței rasei umane: născută, cică, din demoni, aceasta este mutilată chiar de la început.

Istoricul religiei, francezul Henri-Charles Puech scrie: „Neamul nostru a apărut pe lume în urma dezgustătoarelor acte canibalice și sexuale. Rasa umană poartă în sine stigmatele acestei proveniențe diabolice: corpul – forma bestială a arhonților – libido, pofta ce-l face pe om să se împreuneze și să se înmulțească la nesfîrșit, adică, conform intenției Materiei, să țină în captivitate sufletul purtător de lumină, care prin concepere este mereu transmis, «revărsat» din trup în trup.”

Acum problema trece în planul umanitar și omul devine cîmp de luptă al forțelor binelui și răului. Adam – produsul Materiei – păstrează în sine particule de lumină și le transmite neamului. Ormazd, Salvatorul, Iisus–Lumina intră iar în luptă, acum pentru om. Urmașii lui Adam, adamiții, trebuie salvați prin eliberarea sufletului înlănțuit și ținut captiv în corp. Cum să-l scoți de acolo? Pentru asta există trei stadii. Principala – trezirea. A doua – cunoașterea dată sufletului conștiinței prin învățătura lui Mani. A treia – anamneza. Astfel învățătura lui Mani se cuplează cu o altă sursă importantă a gnosticismului cercetat de noi – platonismul și neoplatonismul.  „Adam s-a privit pe sine însuși și a aflat cine este el… Sufletul fericitului, «deșteptîndu-se» din nou, a renăscut” (Theodore Bar Konay) .

Iată scenariul misticei drame a dezvoltării lumii. Rezultatul lui, susține Mani, constă în ieșirea particulelor de lumină din universul nostru. „În vecii vecilor particula de lumină, adică de suflet Dumnezeiesc, va încerca să se deștepte și, în sfîrșit, să elibereze o altă parte a sa, întemnițată în lume, în corpurile oamenilor și animalelor și în toate speciile de plante. Cel mai mult suflet Dumnezeiesc este în copacii care au servit ca spînzurătoare pentru Hristos cel suferind, Jesus Patibilis. Cum a spus maniheul Faust, Iisus, Viața și Mîntuirea oamenilor atîrnă de fiecare copac.”

Deja în secolul XX, Mircea Eliade scria că asemenea puncte de vedere ale gnosticilor și ale maniheenilor sînt credința în gestul de disperare a lui Dumnezeu de a-și salva o părticică din sine însuși, iar crearea omului este gestul de disperare al materiei, care tinde să țină captive particulele de lumină.

A scăpa din ”temnița” lumii materiale

Vedem că Mani a creat una dintre cele mai integre și mai radicale doctrine gnostice. Această învățătură a stat la baza evadării din lume, căci a argumentat cel mai dur ascetism și tortură a trupului. Principalul în învățătura lui Mani era scopul– eliberarea din ”temnița” acestei lumi materiale. Dar astfel se punea cruce pe tot nivelul manifestat al ființei. Omul nu se mai interesa de lume, el primise baza ideologică a evadării. Era justificată orice înfrîngere sau moarte. Victorioasă era situația cînd, pierzînd la nivel real, omul pleca. Cel puțin, așa credea Mani. De aceeași părere sînt azi gnosticii, fără care nu ar exista tendințele de a părăsi planul nostru de ființare, fără care nu ar exista filme de genul „Brazilia”, în care decedatul este considerat evadat.

Parcă există un scop, dar cine trage foloase din el? Morților le este totuna. Deci – cei vii. Există persoane cărora le convine să facă din om un muribund, să-l lipsească de voință și sete de viață, slăbindu-i rezistența. Dușmanul omului îl nimicește, iar dacă nu poate – îi indică orientarea – la Nord, învățătura lui Mani și evadarea din lumea reală. „Adevărata religie Mani” a devenit argumentare ideologică pentru cei care nu au putere să se împotrivească răului din sistem fără a înțelege că acest rău nu este răul lumii și nu este răul naturii.

Mani, instruit parțial de învățăturile magice, a găsit totuși voința de a nu-l învinui pe Creator, la fel ca alți gnostici, și de a nu face din Demiurg talpa iadului. Prin Faust, zice: „În explicațiile noastre nu veți auzi numele a doi zei. Deși, cu adevărat, noi mărturisim două principii, însă pe unul îl numim «Dumnezeu», pe celălalt – «materie» sau, după cum spun eu de obicei și obișnuit, «demon» (drac)” (Contra Faustum, XX1). Sfîntul Augustin însuși a fost maniheu în tinerețe, așa că știa din cine să citeze.

Mani nu l-a înzestrat pe Zeul răului cu rolul atribuit de alți gnostici, el a înălțat materia ca oponent al lui Ormazd (Ahur-mazd), însă materia nu poate crea lumea. Ea însăși este o creatură, trup. Apare o neconcordanță ideologică. Dumnezeu luptă cu creația. Deci cine este cel de-al doilea pol al ființării, care dirijează regatul demonilor? El trebuie să fie un subiect, căci obiectul nu este un dușman vrednic de Dumnezeu. Concluzia e simplă: Mani a părăsit scena Iranului, și-a încheiat calea, însă el și învățătura lui nu au părăsit scena religioasă a lumii.

Urmașii învățăturii lui Mani

Ulterior maniheismul va inspira răscoala lui Mazdak (sf. sec. V, e.n.), apoi a pavlichienilor (una dintre cele mai importante mișcări religioase medievale paracreștine ) și statul lor religios, apoi a bogomililor. O altă ramură va merge spre Est și va crea o sferă enormă a influenței acestei tradiții de la India și China la regiunile din nordul Eurasiei. Treptat, în lumea bătăliilor religioase s-au format două direcții. Prima – cea ortodoxă, care ulterior s-a soldat cu creștinismul clasic, iar după dezbinarea lui – ortodoxia și catolicismul. Cea de-a doua – creștinismul gnostic, îmbogățit cu maniheism și platonism. Din punctul de vedere al ortodoxiei, cea de-a doua era o erezie îngrozitoare. Straniu însă că acest al doilea copil nu L-a negat pe Hristos și deci se putea numi creștinism pe drept cuvînt.

Astfel, în primele veacuri ale erei noastre învățătura lui Mani s-a unit cu teoriile gnosticilor mediteraneeni. Ei erau creștini, însă deosebiți, deoarece Îl respingeau pe Dumnezeul Vechiului Testament. Anume din această sinteză a apărut ceea ce ulterior a primit denumirea de erezie bulgărească. Cu referire la confruntarea gnosticilor și creștinilor clasici, vom cita din lucrările lui Mircea Eliade: „În fond, ortodoxia a constat în fidelitatea față de teologia Vechiului Testament. Gnosticii erau prezentați ca cei mai răi eretici anume pentru că ei respingeau, integral și parțial, principiile gîndirii vechilor evrei.”

Într-adevăr, și maniheii, și gnosticii creștini și-au contrapus credința deosebită creștinismului clasic. S-ap părea că ea provenea din zoroastrism, însă noi credem că creștinismul iudeilor și zoroastrismul sînt apropiate deoarece tratează lumea și creația ca o binecuvîntare. În aceste religii nașterea este un har, iar maniheismul și gnosticismul o prezintă mai pesimist.

După o lungă perioadă de liniște a venit epoca noilor bătălii, forțele religioase aprinse de pavlichieni – continuatorii învățăturilor lui Marcion și Mani – din nou s-au făcut auzite în lume. Apărea o nouă versiune, din care ulterior vor ieși în avanscena istoriei bogomilii, albigenzii și ereticii bulgari.

Mitraismul

Aș dori să pomenesc aici încă o religie – mitraismul, care i-a influențat pe bogomili, apoi și pe templieri. Această religie a influențat șiregiunea tracilor, în particular – teritoriile Valahiei și ale Moldovei. Mitraismul poate fi privit diferit, însă la sigur el nu a fost o credință gnostică, mai degrabă el ar putea fi determinat ca o mutageneză internă a ideilor zoroastrismului. Conform mitraismului, sarcina principală a omului în viața sa este să-l ajute pe zeul Binelui (Ahura Mazda) și pe zeul suprem Mitra în lupta cu forțele rele. Omul însuși a ales între bine și rău și și-a asumat responsabilitatea acestei alegeri. Etica dreptcredinciosului se bazează pe gînduri bune, cuvinte bune, fapte bune.  

Direcția mitraistă în zoroastrism a devenit în Anatolia, apoi la Roma o religie aparte. Rolul ei la Roma era foarte mare. Împărații erau mitraiști. De fapt, mitraismul devenise religia legionarilor, religia maselor, adică – ideologia clasei militare a Imperiului Roman. După care mitraismul s-a extins într-atît, că a devenit oponentul creștinismului în toate formele lui. El a transformat unele părți ale acestei învățături, a introdus în ea propriile obiective și incluziuni importante, inclusiv faptul că creștinii sărbătoresc Nașterea lui Hristos, Crăciunul este meritul mitraismului și al unor militanți ca împăratul Constantin, care anterior fusese mitraist.  

Apropierea dintre creștinismul ortodox și unele aspecte ale mitraismului este așa de mare, întît unii împărați și oameni de stat din Roma, fără a observa, din mitraiști au devenit creștini. În general, această religie a magilor a introdus multe lucruri în creștinismul ortodox. La bazaacestei religii era cultul Soarelui și a intermediarului dintre lumi Mitra, un rol important îl juca cunoscutul mit despre uciderea taurului, care în mitraismul deformat al romanilor a devenit sistemic.

În Moldova există voci care susțin că el stă la baza tradiției noastre statale. Acest mit este reactualizat și astăzi pe arenele Spaniei și Portugaliei, unde toreadorii luptă cu taurii, asemuindu-se cu Mitra, Zeul Soarelui, ei ca creștini nu simt nicio contradicție, căci Mitra și Hristos este un tot întreg, solii zeului suprem în lumea noastră, intermediarii voinței lui și omenirii.

Mitraismul a avut un rol enorm în istoria țărilor din bazinul Mării Mediterane. El i-a influențat și pe creștini, și pe gnostici. Pe urmă, în analizele învățăturilor tainice ale gnosticilor, elementele cunoașterii mitraiste vor apărea din nou și din nou. Mitraismul în sine nu a influențat ceea ce noi numim erezie bulgară sau bogomilism, dar el s-a reflectat în viziunile mistice ale templierilor. În continuare, vorbind despre soarta templierilor și a masonilor, vom reveni la această învățătură mistică, care la fel ca maniheismul s-a dezvoltat în Iran și a influențat istoria conspirativă a Europei, misticismul templierilor și soarta patriei noastre – Moldova.

(Va urma).

 

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load