Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Premierul Spaniei a pus Catalonia sub tutelă

13 noi. 2017,, 10:40   Externe
2020 0

Premierul conservator spaniol, Mariano Rajoy, a declarat duminică la Barcelona că a demis guvernul separatist al Cataloniei și a convocat alegeri anticipate în această regiune autonomă - dar deocamdată pusă sub tutelă de Madrid - pentru a pune capăt „delirului” separatiștilor după ce „toate căile au fost epuizate”, relatează agențiile AFP, EFE și Agerpres.

„Trebuia să recîștigăm respectul față de libertate și conviețuire și devenise urgentă restabilirea autoguvernării și a interesului general”, a pus Rajoy în prima sa vizită în capitala Cataloniei după ce parlamentul acesteia a votat declarația de independență, el venind acolo pentru a-l susține pe candidatul formațiunii sale, Partidul Popular (PP), Xavier García Albiol, în campania pentru alegerile regionale anticipate programate pentru 21 decembrie.

„Restabilirea legalității instituțiilor Cataloniei nu mai putea fi amînată”, și-a continuat Rajoy explicația legată de hotărîrea sa de a suspenda autonomia Cataloniei, dizolvînd parlamentul regional și destituind executivul condus de Carles Puigdemont.

Acesta din urmă s-a refugiat în Belgia împreună cu patru dintre membrii cabinetului său, încercînd astfel să nu ajungă pe mîna justiției spaniole, pe care o consideră politizată. După ce autoritățile de la Madrid au emis mandate europene de arestare pe numele lor, ei s-au predat justiției belgiene, care i-a eliberat condiționat în așteptarea deciziei privind extrădarea către Spania.

Puigdemont a anunțat joi la Bruxelles crearea unei „structuri stabile” care să coordoneze din Belgia guvernul său pe care-l consideră „legitim” și a stabilit o „foaie de parcurs” ce are ca obiectiv victoria secesionismului catalan la alegerile anticipate, precum și eliberarea „deținuților politici”, el criticînd totodată lipsa de reacție a UE în fața „acțiunilor represive” ale autorităților spaniole.

Foștii membri ai guvernului catalan care au rămas în Spania au fost deja inculpați pentru mai multe capete de acuzare — inclusiv rebeliune, răzvrătire și deturnare de fonduri — și sînt în prezent în arest, cu excepția unuia singur care a fost eliberat pe cauțiune și care își dăduse demisia din guvern înaintea autoproclamării independenței. Tot pe cauțiune a fost eliberată vineri și președinta parlamentului dizolvat al Cataloniei, Carme Forcadell, împreună cu patru dintre vicepreședinții ei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?