Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Vaticanul, apel către liderii mondiali după ameninţările nucleare

10 noi. 2017,, 21:01   Externe
2531 0

Vaticanul a lansat un apel, vineri, către liderii mondiali să evite orice acţiune unilaterală şi să caute dialogul pentru a răspunde la ameninţarea privind armele nucleare, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Mesajul a fost transmis de către secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, la începutul unei conferinţe de două zile privind dezarmarea nucleară la care participă zeci cîştigători ai premiului Nobel, oficialii ONU şi NATO.

"Creşterea interdependenţei înseamnă că orice răspuns la ameninţarea cu arme nucleare ar trebui să fie colectiv şi consultativ, bazat pe încredere reciprocă. Această încredere poate fi construită doar prin dialog, care să fie cu adevărat direcţionat spre binele comun, nu spre protejarea intereselor particulare. Acest dialog, pe cît posibil, ar trebui să includă pe toată lumea. Evitarea conflictelor şi construirea căilor de dialog - acesta ar trebui să fie scopul principal al unui răspuns eficace", a spus Parolin.

În timp ce cardinalul Parolin nu a menţionat în mod specific Coreea de Nord, un alt participant la conferinţă, cardinalul Peter Turkson, a declarat că lumea trăieşte "vremuri complexe şi nesigure".

"Cînd am planificat această conferinţă, nu am ştiut că preşedintele Trump va fi în Orientul Îndepărtat. Se întîmplă totuşi să fie o coincidenţă fericită. Cred că are legătură cu providenţa divină", a spus Turkson.


În această săptămînă, preşedintele american Donald Trump a lansat mai multe apeluri către comunitatea internaţională să facă front comun împotriva Coreei de Nord, în timpul vizitelor sale în Japonia, Coreea de Sud, China şi Vietnam.

Obiectivul principal al lui Trump în privinţa Coreei de Nord este diminuarea resurselor financiare necesare pentru dezvoltarea nucleară şi respectarea sancţiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU împotriva nord-coreenilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?