Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

O nouă rundă de negocieri privind Brexit între Londra și UE

9 noi. 2017,, 13:41   Externe
1909 0

Negociatorii pentru Brexit ai Marii Britanii și ai Uniunii Europene se întâlnesc joi pentru o nouă rundă de negocieri pentru stabilirea condițiilor ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar, pe fondul problemelor din guvernul condus de premierul Theresa May, relatează dpa.

Marea Britanie, membră a Uniunii Europene din 1973, este prima țară care începe procedurile de părăsire a blocului comunitar, în urma unui referendum care a avut loc anul trecut.

Această nouă rundă de negocieri, a șasea, vine la o zi după ce un nou membru al cabinetului condus de May a fost forțat să demisioneze.

Demisia de miercuri a ministrului pentru dezvoltare internațională, Priti Patel, pro-Brexit, din cauza unor întâlniri secrete cu oficiali israelieni vine exact la o săptămână după plecarea ministrului apărării, Michael Fallon, în urma unor acuzații de hărțuire sexuală.

Guvernul de la Londra este sub presiune, după apariția unor informații în această săptămână conform cărora aproximativ 50 de bănci au abordat Banca Centrală Europeană (BCE) în legătură cu o posibilă relocare a afacerilor din Marea Britanie în zona euro.


Băncile de pe Wall Street au atras de asemenea atenția că sunt aproape de o decizie finală în privința planurilor de a transfera locurile de muncă din Londra după Brexit.

Până acum, cele două părți nu au făcut decât progrese limitate în privința drepturilor cetățenilor, acordul financiar și granița cu Irlanda, chestiunile pe care UE le vrea rezolvate înainte ca discuțiile privind viitorul relației dintre Londra și Bruxelles, în special în legătură cu schimburile comerciale, să poată începe.

"Acum suntem aproape de un acord asupra unor chestiuni esențiale precum drepturile cetățenilor", a spus miercuri, în timpul unei vizite în Polonia, negociatorul-șef al Marii Britanii, David Davis.

Uniunea Europeană ar urma să decidă la un summit de la 14-15 decembrie dacă negocierile cu Marea Britanie pot fi extinse pentru a discuta și viitoarea relație economică.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?