X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

O doamnă și-a pierdut slujba din cauza gestului arătat lui Trump (FOTO)

7 noi. 2017,, 20:00   Externe
3614 0

Compania Akima LLC din Statele Unite și-a concediat marketologul Juli Briskman, care a devenit faimosă după publicarea unei fotografii cu coloana lui Donald Trump.

O fotografie în care o femeie pe bicicletă arată degetul mijlociu coloanei de mașini care îl însoțea pe președintele Donald Trump a devenit virală pe rețelele de socializare. Femeia din imagine, Juli Briskman, nu se aștepta însă ca gestul său să îi aducă atît de multe probleme, relatează Huffington Post.

Poza a fost făcută de un fotograf al Casei Albe, în timp ce Trump pleca de la terenul său de golf, însoțit de o coloană oficială de mașini. Femeia a ridicat sfidător degetul mijlociu în aer, în momentul în care coloana a trecut prin dreptul ei, iar gestul i-a adus celebritatea pe rețelele de socializare. Din nefericire pentru Juli Briskman, printre cei care au văzut imaginea s-a numărat și angajatorul ei. Akima LLC, compania la care lucrează femeia, are mai multe contracte cu statul american, iar Briskman a fost concediată.

Femeia în vîrstă de 50 de ani, mamă a doi copii, s-a declarat surprinsă de faptul că gestul făcut spre Trump a fost imortalizat într-o fotografie. Pe măsură ce imaginea s-a viralizat, Briskman s-a gândit că ar fi cazul să își anunțe și șefii. Aceștia au convocat-o rapid într-o ședință și au anunțat-o că a încălcat politicile companiei privind activitatea angajaților pe rețelele de socializare, pentru că Briskman își pusese imaginea ca poză de profil pe facebook.com și twitter.com.


Briskman lucra de șase luni în compania respectivă, în departamentul de marketing și comunicare. „Coloana lui Trump trecea pe lîngă mine și a început să îmi clocotească sângele. M-am gîndit la câte probleme sunt în țară și el stă să joace golf. Le-am arătat degetul mijlociu de mai multe ori. Într-un fel, e mai bine că s-a întîmplat așa. Sunt furioasă să văd unde a ajuns această țară. Sunt șocată”, a declarat femeia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?