X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Pagini din istoria boxului în Moldova (FOTO)

30 oct. 2017,, 18:31   Sport
14727 0

Anul acesta marcăm 70 de ani de la apariția boxului în Moldova, cînd iurii Ermolin, Leonid Sazonov și Isidor Goldștein au fost primii antrenori de box.

În a. 1947 echipele Moldovei (maturi și tineret) au participat la cel de-al 13-lea campionat al URSS – la Moscova, pe stadionul "Dinamo". Pugiliștii din prima generație își amintesc unde se antrenau în anii postbelici: sălile sportive ale SSB «Dinamo» pe str. Livezilor, alături de echipa de pompieri și clubul în numele lui F.Dzerjinschii vizavi de Lacul Comsomolist, SSB « Spartac», «Трудовые резервы», «Locomotiv», «Труд».

Pe str.Pușkin, în incinta fostei biserici, în fosta biserică de pe teritoriul Universității de stat, în fosta biserică din partea de jos a Chișinăului, mai la dreapta de str. Pavlov, în sala sportivă din parcul Pușkin. Cînd a fost organizată școala sportivă a tineretului, antrenamentele și competițiile erau ținute în sala sportivă a Stadionului Republican; iar vara – pe terenul de vară al stadionului. Acum totul e distrus acolo. La școala sportivă a tineretului pugiliștii aveau planuri individuale de perfecționare a măiestriei sportive, țineau agende ale antrenamentelor și de autocontrol, participarea la competiții era menționată în carnetul de note de calificare.

Pugiliștii erau antrenați de Mihail Butîsin – în colegiul de vinificație (partea de jos a Botanicii), Evghenii Belîi, Boris Ghitman, Boris Petuhov (Bălți), Pavel Luscevschii, frații Eugen, Vladlen și Victor Josul, Rostislav Șostov (Tiraspol), Nicolai Cotov (Bender), Efim Fonari, Vladimir Taranenco (Chișinău), Victor Gherman (Moscova). Boris Grecov (Moscova) pregătea echipa Moldovei pentru participarea la campionatul URSS juniori, care s-a desfășurat la Chișinău pe tribunele de sud ale Stadionului Republican în iulie, 1958. Ulterior pugiliștii erau antrenați de Leonid Doloton și Alexandr Zaicic. În 1963 și 1967 echipa Moldovei a fost antrenată pentru participarea la Spartachiada Popoarelor URSS de multiplul campion al URSS, Antrenorul emerit di n URSS celebrul Nicolai Coroliov (Moscova).

Au contribuit la dezvoltarea boxului în Moldova și arbitrii: Mihail Agulnicov, Vitalii Dziuba, geologul Mihail Rozinberg, Marian Botnari, Iurii Epancințev, Isidor Goldștein, Eduard Trufanov, Boris Savcenco, Grigore Cravcic , Vladimir Andreev, Vladimir Prinț, Vladimir Cozlov, Ivan Aristarhov și alții. Între anii 1970 – 1974, fiind arbitru de categorie republicană, eu am fost în fruntea Colegiului Republican al arbitrilor la box. Pe atunci, pentru a perfecționa măiestria pugilistică, Moscova organiza seminare ale antrenorilor și arbitrilor de box: Ogurencov Е.I. – în 1969 , Bulîciov А.I. – în 1970 . În 1972 Federația Moldovenească de box a fost vizitată de Președintele Colegiului Unional al arbitrilor Dadaev V.A.


Ne amintim minunatele lupte în ring, ținute de Alexandru Nefedov și Vasile Peata, care au devenit medaliați cu bronz și, respectiv, cu argint ai Spartachiadei popoarelor URSS. În diferiți ani, pe ringul Moldovei au strălucit Iurie Muzlaev, Alexei Ivanov, Pavel și Vladimir Șopot, Anatol și Gheorghe Cumphin, Evghenii Bojco și Vladimir Poddubnîi, frații Alexandru și Gehadie Șimanschii, Eugen Rubașco, Mihail Gluhov, Vladimir Ninicu, frații Gari și Victor Miroșnicenco, Valentin Borisenco, Fiodor Matcovschii, Vladimir Volcov, Alexei Șapovalov (care s-a impus și în luptele libere ), Vladimir Sidorov, Boris Scurtul, Genadie Cuznețov, Dumitru Cozlov, Grigore Țîsari, Iurie Ulahanov, Leonid și Victor Gheșele și alții.

Editurile moscovite scoteau la lumină cărți despre box, iar editura «Физкультура и Спорт» edita anuarele «Бокс», unde areau publicate materiale privind problemele generale ale boxului, cercetărtile științifice în domeniul boxului, experiența de pregătire a pugiliștilor, problemele medico-biologice ale boxului, date statistice din box. Noi ne conduceam de aceste materiale.

Federația de box din Moldova a fost condusă un timp de Constantin Palavandov (președintele trustului «Промстрой»); Ivan Mocan – decanul facultății de economie a Institutului Politehnic din Chișinău, participant la Războiul pentru apărarea Patriei, comandantul unui detașament de partizani în Belgia, membru al Consiliului unional al veteranilor MRAP, născut în s.Parcani din Moldova ; medicul-șef al spitalului de urgență din Chișinău Grigore Cravcic. Astăzi nimeni dintre cei numiți nu mai este printre noi. Ne exprimăm recunoștința pentru tot ce au făcut în boxul moldovenesc și ne închinăm în fața lor, păstrându-i în memorie. Iar cei care trăiesc – să nu-i uite și să-i respecte.

Boxul a continuat să se dezvolte în republica noastră. În iunie, 1992 ziarul «Молодёжь Молдавии» a publicat articolul lui A.Lungu «Профи на ринге» (Profesioniști în ring), în care scria: «La Chișinău, mulți dintre amatorii acestui gen bărbătesc de sport au asistat la meciul profesioniștilor |României și a țărilor CSI în ianuarie, 1990. El a fost organizat din inițiativa Arbitrului Internațional de box profesionist, antrenorul emerit din Moldova Alexandru Zaicic». În boxul profesionist a continuat munca Mihail Lapteacru și alții. Anii zboară necontenit. La 8 octombrie îl felicităm cu ocazia celor 82 de ani pe colegul nostru, veteranul boxului Leonid Mihnevici și îi dorim sănătate pentru mulți ani înainte.

În Moldova boxul trăiește și se dezvoltă. O mărturisesc succesele pugiliștilor noștri, care continuă glorioasele tradiții ale boxului moldovenesc, inclusiv pe arena internațională. Este și marele merit al Federației de box, condusă de Președintele el Vasili Chirtoca, al Secretarului general Nicolae Savcov, al colegiului de arbitri în frunte cu Anatol Caigorodov, a întregului corp de antrenori. Exprimăm mulțumiri d-lor A.Lazorenco și A.Pîtov pentru editarea cărților dedicate istoriei boxului în Moldova. Federația de box acordă susținere materială familiilor veteranilor noștri în clipele triste, când aceștia pleacă dintre noi. În numele tuturor veteranilor boxului exprim recunoștința noastră Federației și personal domnului V. Chirtoca. Cu timpul, rămânem tot mai puțini. În ianuarie, curent, a plecat din viață Leonid Gheșele, stabilit în Germania, iar în iulie – Valirii Șilov, un pugilist foarte"tehnic" de la «Dinamo». Dumnezeu să-i odihnească.

Bardului Bulat Ocudjava îi aparțin următoarele versuri :

«Как жаждет вожделённый век

Нащупать брешь у нас в цепочке.

Возьмёмся за руки, друзья,

Возьмёмся за руки, друзья,

Чтоб не пропасть поодиночке.

Пока не грянула пора

Нам расставаться понемногу,

Возьмёмся за руки, друзья,

Возьмёмся за руки , друзья,

Возьмёмся за руки, ей богу!»

Președintele Consiliului veteranilor boxului din RM Vadim Nichitin. Alocuțiunea din cadrul întâlnirii anuale, a23-ea la număr, a veteranilor boxului din Moldova, 5 octombrie, 2017

Vadim Nichitin – a.n. 1941 , Maestru în Sport al URSS din a. 1961. A practicat boxul între anii 1956 – 1967, discipol al antrenorilor E.Belîi, B.Ghitman și V.Taranenco. A susținut 81 lupte, în 68 dintre ele a fost învingător, de 6 ori i-au fost decernate Diplome de Onoare pentru cea mai bună tehnică și tactică de luptă. Multiplu campion și medalist al campionatelor or. Chișinău și ale Moldovei, învingător în 8 lupte de meci la box, inclusiv 3 internaționale, medaliat al Campionatului Consiliului Central «Dinamo» printre juniori la Harkov, 1959, campion al Consiliului Central «Dinamo» printre tineri la Lvov, 1961 unde i-a fost decernată și Diploma de Onoare pentru cea mai bună tehnică și tactică de luptă.

Din a. 1969 este arbitru de categorie republicană la box. Președintele Colegiului Republican de arbitri în perioada 1970 - 1974 .

În a. 1961 a absolvit Școala tehnică de Construcții din Chișinău, între anii 1961 - 1964 și-a făcut serviciul militar, în a. 1969 a absolvit Institutul Politehnic din Chișinău. A muncit în domeniul construcțiilor, în organele de partid, a ocupat funcții de răspundere în structurile administrației de stat. Între anii 1980 - 1982 este deputat în Consiliul orășenesc Chișinău de deputați ai poporului. Prin decizia structurilor orășenești, i-a fost acordată Insigna onorifică «Pentru participare activă la dezvoltarea orașului Chișinău", în a. 1989 i-a fost conferită medalia «Veteran al muncii». Pensionar din a. 2003.

Anexe foto:

1) E.Belîi

2) Echipa de tineret a Moldovei la Harkov

3) La Campionatul cluburilor sportive pe stadionul «Инждорстрой»

4) Iu.Muzlaev, Iu.Epacințev, B.Ghitman

5) Arbitrii în or. Soroca

6) M.Agulnicov, V.Dziuba, P.Luscevschii

7) A.Bulîciov, V.Nichitin, I.Goldștein

8) E. Ogurencov la seminarul arbitrilor și antrenorilor

9) M.Agulnicov, I.Goldștein, V.Nichitin

10) M.Agulnicov, Iu.Muzlaev, V.Nichitin

11) Colegiul de arbitri pe stadionul «Инждорстрой»

12) V.Dadaev și V.Nichitin

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?