Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Liderul demis al Cataloniei, şi-a îndemnat susținătorii să protesteze

28 oct. 2017,, 23:01   Externe
7378 0

Liderul separatist catalan critică decizia Madridului de a suspenda autonomia regiunii, pe care o consideră un atac deliberat la adresa voinţei catalanilor.

Singura ripostă nu poate fi decît paşnică, a transmis Carles Puigdemont la primul discurs public după ce premierul spaniol l-a demis de la conducerea guvernului catalan. El a omis totuşi să precizeze dacă va renunţa la atribuţii, aşa cum îi impune Madridul.

La fel de laconic a fost şi în privinţa alegerilor anticipate convocate pentru 21 decembrie direct de guvernul spaniol.

„Vom persevera prin singura atitudine care ne va aduce victoria, adică fără violenţă, fără insulte şi totodată prin respectarea acelor catalani care nu sînt de acord cu decizia Parlamentului nostru. Scopul nostru este să continuăm demersurile pentru a ne îndeplini în mod democratic mandatul, în timp ce asigurăm stabilitatea şi calmul. Cea mai bună modalitate de a ne apăra realizările de pînă acum este printr-o opoziţie democratică la aplicarea articolului 155, care nu este altceva decît un atac premeditat la voinţa catalanilor”, a spus Carles Puigdemont.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?