X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Sistem de monitorizare electronică a persoanelor neprivate de libertate

26 oct. 2017,, 15:21   Politică
2451 0

La Ministerul Justiţiei a fost prezentat sistemul de monitorizare electronică a unor categorii de persoane neprivate de libertate.


Potrivit unui comunicat al instituţiei, ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, a menţionat că "arestul nu trebuie să fie unicul instrument al justiţiei".

"Introducerea monitorizării electronice ne-ar permite să reducem aproape de 10 ori costul pe zi pentru o persoană faţă de care se aplică o măsură preventivă. Ea poate oferi aproape aceleaşi asigurări organelor de investigaţie, de urmărire penală, că o persoană nu se va eschiva de la răspunderea penală, pentru că poate fi urmărită, poate fi localizată, poate fi adusă forţat, dacă va fi cazul. În acelaşi timp, nu transformă persoana într-un criminal, într-un infractor, pentru că nu îl plasează în mediul unde el trebuie să reziste, să lupte sau faţă de care trebuie să se apere", a spus Cebotari.

Persoanele eliberate de pedeapsa penală, dar în privinţa cărora au fost impuse obligaţiuni sau restricţii vor fi monitorizate prin sisteme GPS/GPRS, utilaj telefonic fix sau mobil. Persoanei supravegheate i se instalează brăţară specială la mînă sau la picior. În prezent, de acest program beneficiază 15 persoane care au restricţii de a părăsi un anumit teritoriu, de a se apropia de locuinţa victimei sau a vizita locuri de agrement.

Costul pentru monitorizarea unei persoane este de aproximativ 7 lei pe zi, iar pentru un an – de 2555 de lei.

În prezent, în Moldova activează 42 de birouri de probaţiune, care supraveghează actualmente 11.058 de persoane din totalul de 17.700 care s-au aflat la evidenţă de la începutul anului curent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?