X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Pericolul din spatele cristalelor de zahăr

20 apr. 03:30   Sănătate
1709 0

Relaţia dintre zahăr şi cancer se cunoaşte de multă vreme, dar mecanismele care stau la baza acesteia au rămas pînă acum ascunse.

Datorită unui proiect care a durat nouă ani, comunitatea ştiinţifică a înregistrat o mare realizare, unde subiectul central a fost modul în care celulele canceroase metabolizează zahărul.

Se ştie faptul că aproape toate celulele din corpul uman au nevoie de energie, iar această energie provine din glucidele din hrana pe care o mîncăm. De asemenea, şi celulele canceroase au nevoie de glucide pentru a creşte, dar nivelul lor de glucoză este mult mai ridicat decît al celulelor sănătoase, precum şi rata cu care transformă glucoza în acid lactic, scrie Science Alert.

Acest fenomen a fost numit efectul Warburg, iar pînă acum savanţii au speculat că acesta are de-a face cu creşterea rapidă a celulelor canceroase. Totuşi, a fost greu de determinat dacă efectul Warburg este un simptom sau cauza cancerului.

A fost propus ca metodă împotriva creşterii cancerului a fost de a înfometa celulele canceroase, dar pînă acum, oamenii de ştiinţă nu au găsit o modalitate de a face acest lucru, întrucît mecanismul a rămas în mare parte necunoscut. În acest sens, studiul de faţă al cercetătorilor belgieni a dus medicii cu un pas mai aproape.


„Studiul este capabil să explice corelaţia dintre tăria efectului Warburg şi agresivitatea tumorilor. Rezultatele noastre pun bazele cercetărilor din viitor, care vor putea fi realizate cu o mai mare precizie”, susţine Johan Thevelein, de la KU Leuven din Belgia.

Savanţii au analizat celule dintr-un ferment, în particular o familie de gene numită ”Ras”, care este prezentă în toate celulele animale, inclusiv în celulele canceroase ale oamenilor. Aceştia au găsit că fermentul care are un influx extrem de mare de glucoză a dus la hiperactivarea proteinelor Ras, care ar duce la rîndul lor la creşterea acccelerată a celulelor canceroase.

Acest studiu este doar un prim pas din multe ce vor urma în înţelegerea mecanismului care determină creşterea tumorilor, dar pune bazele într-un nou mod de abordare în cercetarea medicală a bolii foarte complexe care este cancerul

0
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?