Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Drumul spre vama din Otaci este distrus

26 oct. 2017,, 10:11   Societate
2248 0

Drum de coșmar spre vama din Otaci. Din cauza gropilor șoferii sînt nevoiți să se deplaseze cu cel mult zece kilometri pe oră pentru a ajunge la destinație.

Deși acum un an autoritățile au anunțat că drumul Șolcani-Arionești cu o lungime de 31 de kilometri va fi reparat capital, lucrările întîrzie. Administrația de Strat a Drumurilor spune că de vină este compania italiană care a cîștigat concursul, dar care nu-și poate onora obligațiunile deoarece nu dispune de utilajul necesar.

Cei 31 de kilometri de drum testează la greu nervii șoferilor. Carosabilul arată ca după bombardament:

"Nici cu tractorul nu-i chip de mers. Mi-au sărit capacele de la roți. E jale, nu poți să spui că acesta e drum. E bătaie de joc. Acesta e drum național. E rușine".

"Un kilometru l-am parcurs în jumătate de oră. E plin cu gropi și iată trebuie să reparăm maşina. Merg rutiere, autobuze cu pasageri, nu am idee cum merg pe aici".

"Sfecla asta o cărăm de o săptămînă deja, cum să mergi pe așa drum. Acesta e drum de mers?! Bătaie de joc. Totul se fărîmă, pe drumul acesta se deteriorează fiecare boltișor în mașină".

"Pe aici merg și ruși, și ucraineni, și beloruși, este o rușine pentru țara noastră. Dacă nu au început cei care au cîștigat acest contact, trebuie măcar cei de pe loc să facă ceva, măcar să astupe aceste gropi".

Medicii de la urgență recunosc că din cauza drumului deteriorat ajung cu întîrziere la pacienți:

"Cînd aducem pacienți gravi, ne vine foarte greu. Pacienţilor cu fracturi dacă nu le facem injecții le este greu să suporte, dar din cauza drumului altfel nu ai cum. La Rudi trebuie să ajungem în 20 de minute, dar mergem o oră și ceva".

Lucrările de reparație a acestui drum întîrzie cu aproape un an. Responsabili din cadrul Întreprinderii SA Drumuri Soroca spun că nu pot interveni. Asta pentru că carosabilul este în gestiunea companiei italiene cu care Administrația de Stat a Drumurilor are semnat un contract.

"Noi nu putem face nimic pentru că este agent economic care a cîștigat licitația și administrația nu ne finanțează aceste lucrări. Antreprenorul care a cîștigat trebuie să efectueze lucrările de reparație. Noi nu putem interveni deși înțelegem că trebuie", a declarat Vitalie Moraru, administrator AS Drumuri Soroca.

Conducerea raionului sune că a primit asigurări de la ministerul de resort că în următoarele zile antreprenorul va începe o reparație curentă a drumului, pentru ca șoferii să se poată deplasa pe el iarna.

"Nu este atît de ușor ca să fie reziliat contractul cu acea firmă. Ei spun că mai au la dispoziție un an ca să facă aceste lucrări și ei vor reuși. Acum Administrația de Stat a Drumurilor le-a dat la dispoziție două săptămîni ca să înlăture gropile. Doamne ferește să înceapă iarna mai devreme o să ne pună într-o situație proastă pe toți", a conchis Ghenadie Muntean, președintele raionului Soroca.

Reprezentanții companiei italiene nu au fost de găsit pentru a oferit detalii la acest subiect. Potrivit Administrație de Stat a Drumurilor antreprenorul riscă o amendă pentru tergiversarea lucrărilor. Reparația drumul R9 Șolcani-Arionești va costa 17, 9 milioane de euro. Banii au fost oferiți de BERD sub formă de împrumut, iar lucrările urmau să înceapă în decembrie 2016 și să dureze doi ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?