Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Cum l-a numit Candu pe Dodon după învestirea lui Sturza

24 oct. 2017,, 12:58   Politică
19582 36

După semnarea decretului privind numirea lui Eugen Sturza în calitate de ministru al apărării, președintele Parlamentului, care exercită interimatul funcției de președinte al țării, i-a urat succes noului ministru, relatează NOI.md.

El și-a exprimat mulțumirea că, într-un final, numirea a avut loc, specificînd că aceasta a fost o procedură specială, chiar unică. Mai mult, Candu l-a numit pe Igor Dodon președinte în exercițiu.

„Numirea s-a realizat printr-o procedură specială, unică, și printr-o soluție juridică excepțională, din cauza refuzului președintelui în exercițiu, Igor Dodon, de a desemna candidatul propus. Astfel se pune capăt acestei crize instituționale în care am ajuns. Sper să nu mai avem astfel de situații, iar fiecare instituție să fie funcțională și fiecare demnitar să respecte legea și Constituția”, a remarcat Andrian Candu.

Prezent în momentul învestirii în funcție a lui Eugen Sturza, prim-ministrul Pavel Filip a punctat și el că astăzi s-a pus capăt unei incertitudini care a durat mai mult timp.

Filip a precizat că sarcinile lui Eugen Sturza sînt foarte complexe, iar acestea constau din asigurarea bunei funcționalității a Ministerului Apărării.


În special, șeful Executivului s-a referit la conlucrarea mai stînsă a noului ministru cu Alianța Nord Atlantică și cu alte organizații internaționale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?