Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Află cum arată noul meniu pentru grădinițe (DOC)

18 oct. 2017,, 11:00   Societate
8759 0

Centrul de Sănătate Publică municipiul Chișinău, în premieră, oferă posibilitatea tuturor părinților ai căror copii frecventează grădinițele să afle care este conținutul meniului necesar pentru buna creștere a copiilor, notează NOI.md.

Astfel, meniurile-model devin accesibile publicului larg și contribuie la etalonarea meniurilor existente în grădinițe.

Conform recomandărilor, în meniu trebuie să existe zilnic un aport de fructe și legume proaspete, pîinea să fie din făină integrală, iar cantitatea zilnică de crupe, paste făinoase, grăsimi și sare să fie redusă.

Meniurile-model au fost întocmite de către grupuri de lucru formate din asistente medicale, angajate ale instituțiilor de educație timpurie, iar ulterior au fost verificate de specialiștii Centrului de Sănătate Publică municipiul Chișinău. Totodată, în perioada 9-16 octombrie curent, managerii și asistentele medicale din instituțiile de învățămînt preșcolar, împreună cu specialiştii Centrului, au participat la ședințele de lucru al căror subiect a fost procesul de întocmire a meniurilor-model pentru perioada iarnă-primăvară.


Meniul-model sect. Botanica

Meniul-model sectorul Botanica

_______________________________________

Meniul-model sectorul Buiucani

_______________________________________

Meniul-model sectorul Rascani

Meniul-model sectorul Rascani (continuare)

_______________________________________

Meniu-model sect. Centru

Meniul-model sectorul Centru

_______________________________________

Meniu-model sect. Ciocana

Meniul-model sectorul Ciocana

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?