Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Tesla a concediat 400 de angajați într-o săptămînă

16 oct. 2017,, 21:30   Externe
3196 0

Tesla a concediat circa 400 de angajați în ultima săptămînă, inclusiv asociați, lideri de echipă și supervizori, susține un fost salariat citat de agenția Reuters.

Compania Tesla a transmis de curînd că nu și-a respectat ținta de producție pentru Model 3: doar 260 de unități au fost livrate din totalul de 1.500 promise. Americanii au invocat atunci “blocaje de producție”, dar au insistat că problemele au fost remediate rapid.

Cu toate acestea, se pare că nemulțumirile producătorului s-au îndreptat către proprii angajați. Potrivit Reuters, Tesla a concediat 400 de angajați în ultima săptămînă. Compania a transmis că demiterile fac parte din programul de evaluare anuală, fără să precizeze cu exactitate cîți angajați au fost puși pe liber.

“Undeva la 400 de oameni au fost dați afară, de la asociați la lideri de echipă și supervizori. Nu știm cât de mulți au fost în total”, a spus un fost angajat care a dorit să rămână anonim.


Deși Tesla a pus concedierile pe seama randamentului scăzut al angajaților, același fost salariat susține că el și colegii săi nu au primit niciun feedback negativ din partea șefilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?