X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

O italiană a obținut concediu medical pentru a avea grijă de cățel

14 oct. 2017,, 00:00   Externe
3042 0

O femeie din Italia a obținut în instanță dreptul la concediu medical pentru a avea grijă de câinele său, care era bolnav.

Femeia, care lucrează la universitatea La Sapienza din capitala Italiei, a avut nevoie de două zile libere, după ce cîinele ei a suferit o intervenție chirurgicală. De atunci, a început o dezbatere între universitate și femeie, respectiv dacă motivul concediului medical poate fi luat în calcul. Ajutată de un avocat al unui ONG care se ocupă de protecția animalelor, ea a mers în instanță, unde un judecător i-a dat cîștig de cauză.

Astfel, universitatea va trebui să-i plătească femeii cele două zile de concediu pe care și le-a luat, invocînd „motive personale, de familie”. În fața instanței, avocatul a invocat un artidol din Codul Penal italian, potrivit căruia oamenii care abandonează un animal aflat „în suferință” pot să fie condamnați la un an de închisoare și amendați cu 10 mii de euro.

„Este un pas semnificativ care admite că animalele nu sunt crescute pentru beneficii financiare sau pentru capacitatea lor de a fi folosite la muncă, ci că sunt văzute drept membri ai familiei. Acum, într-o altă situație similară putem să invocăm acest precedent”, a spus președintele ONG-ului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?