Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

A fost anunțată data convocării Adunării Generale a Procurorilor

13 oct. 2017,, 11:50   Societate
2242 0

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a decis convocarea Adunării Generale a Procurorilor pentru data de 17 noiembrie 2017 și a constituit Comisia de organizare a alegerilor, din componenţa căreia vor face parte 5 persoane.


Necesitatea convocării Adunării Generale a Procurorilor vine ca urmare a expirării, pe 19 decembrie 2017, mandatelor a 6 din totalul celor 12 membri ai CSP, inclusiv a Preşedintelului acestui organ de autoadministrare, Mircea Roşioru.


În premieră, membrii CSP au aprobat ieri şi Proiectul bugetului Consiliului Superior al Procurorilor pentru anul 2018. Proiectul bugetului CSP a fost elaborat în conformitate cu prevederile noii Legi cu privire la Procuratură, în vigoare de la 01.08.2016, care prevede că CSP este organul independent de autoadministrare al procurorilor, cu statut de persoană juridică şi cu un buget separat față de Procuratură, finanţat de la bugetul de stat în limita alocaţiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală, ceea ce îi garantează independența.


În procesul de elaborare a acestui proiect de buget a fost antrenată subdiviziunea specializată a Procuraturii Generale, precum şi partenerii externi de dezvoltare. Astfel, ținînd cont de necesitățile reale pentru startarea activității Consiliului Superior al Procurorilor, au fost stabilite cheltuieli de structură şi de personal în sumă de 7 236,72 mii lei. Proiectul urmează a fi prezentat spre aprobare Ministerului Finanţelor.


Tot în cadrul şedinţei de ieri, CSP a avizat pozitiv şi proiectul bugetului Procuraturii pentru anul 2018, care include bugetele estimate pentru Procuratura Generală, procuraturile specializate şi procuraturile teritoriale. La elaborarea Proiectului bugetului Procuraturii s-a ţinut cont de plafonul de cheltuieli propus de Ministerul Finanţelor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?