X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Soarta școlilor moldovenești din stînga Nistrului, nesigură

11 oct. 2017,, 18:10   Societate
2340 1

Reprezentanţii Chişinăului au solicitat reluarea discuţiilor despre asigurarea condiţiilor necesare pentru buna funcţionare a şcolilor moldoveneşti din regiunea transnistreană, notează NOI.md.

Aceștia cer asigurarea, ca prim-pas, a Liceului Teoretic „Evrica” din Rîbniţa cu sediu, prin reîntoarcerea clădirii construite pentru această instituţie de învăţămînt din banii bugetului de stat al RM, care a fost blocată de structurile de la Tiraspol după criza şcolilor din 2004, contrar înţelegerilor convenite în cadrul şedinţelor anterioare ale Grupului de lucru pentru educaţie de a identifica în acest format de negocieri o soluţie pentru această problemă.

Cererea a fost formulată în cadrul unei ședințe ordinare a grupurilor de lucru pentru educație cu participarea reprezentanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”, desfășurat la sediul Misiunii OSCE din or. Bender azi, 11 octombrie.

Reprezentanții Tiraspolului s-au eschivat de la dezbaterea subiectului, relevînd că problema ţine de competenţa reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană.

Nici pe subiectul privind apostilarea actelor de studii emise în regiunea transnistreană nu au fost înregistrate progrese, reprezentanţii Tiraspolului substituind discuţiile concrete despre modelul actului de studii care ar urma să fie supus apostilării, prin formularea unor propuneri irelevante în acest caz, care au tangenţă cu alte mecanisme juridice.


La şedinţă au fost abordate şi alte probleme, cum ar fi condiţiile de încheiere a contractelor de arendă şi asumarea de către arendator a unei părţi dintre cheltuielile pentru întreţinerea şi reparaţiile capitale ale sediilor, despre stabilirea unor tarife echitabile la serviciile comunale, rezultatele evaluării comune a stării sanitare a şcolilor moldoveneşti din regiunea transnistreană etc.

S-a convenit ca discuţiile la aceste şi alte subiecte de actualitate să continue la următoarea şedinţă, data urmînd a fi stabilită în regim de lucru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?