Un SMS netrimis a fost recunoscut ca testament

Un SMS netrimis a fost recunoscut ca testament

Un mesaj netrimis al unui bărbat din Australia a fost acceptat de un tribunal ca fiind unul oficial, relatează The Telegraph.

 

În telefonul bărbatului de 55 de ani, a fost găsit un mesaj la schițe, scris de australian cu puțin timp înainte să se sinucidă. El notase în mesaj că vrea să-i lase toată averea fratelui și nepotului său.

„Tu și (nepotul) păstrați tot ce am, casa și banii, puneți-mi cenușa în spatele grădinei... Mai sunt niște bani în spatele televizorului și cîțiva în bancă... testamentul meu”, a scris bărbatul în telefonul său.

Legea din Queensland prevede că pentru ca un testament să fie valid, trebuie semnat în fața a cel puțin doi martori, care să aibă cel puțin 18 ani. Cu toate astea, regulile s-au modificat în 2006, iar documentele mai puțin formale au devenit acceptate.

Soția decedatului a încercat să-l convingă pe judecător că ea trebuie să primească averea bărbatului pentru că acel mesaj nu a fost totuși trimis, ceea ce nu confirmă că asta era cu adevărat dorința soțului său.

Cu toate astea, judecătorul a luat decizia că bunurile și banii bărbatului trebuie să ajungă la cei care erau menționați în mesaj (fratele și nepotul) întrucît la sfîrșitul mesajului era notat „testamentul meu”, ceea ce îi conferă mesajului puterea unui document legal.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Adăugaţi Comentarii

captcha

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load