Putin: Moscova îl va sprijini pe președintele Moldovei

Putin: Moscova îl va sprijini pe președintele Moldovei

Moscova va susține eforturile președintelui Moldovei, Igor Dodon, depuse pentru normalizarea și dezvoltarea relațiilor cu Federația Rusă.

 

O declarație în acest sens a făcut președintele FR, Vladimir Putin, în cadrul unei întrevederi cu președintele Moldovei, Igor Dodon, la care au fost discutate, în special, actualele chestiuni privind relațiile moldo-ruse și eventualele căi de reglementare a conflictului transnistrean, relatează NOI.md.

Președintele FR a spus că Rusia apreciază foarte înalt eforturile președintelui Moldovei pentru normalizarea relațiilor ruso-moldovenești. „Vedem că acest proces nu este ușor, dar pornim de la faptul că atît cetățenii Republicii Moldova, cît și cei din Federația Rusă sînt interesați în finalizarea pozitivă a acestuia”, a spus Vladimir Putin.

Președintele rus a reamintit despre un șir de decizii adoptate în cadrul sau în urma negocierilor cu președintele Moldovei, numind printre ele liberalizarea ce vizează muncitorii migranți, deschiderea unor segmente ale pieței rusești pentru mărfurile sensibile pentru economia Moldovei, alte chestiuni importante.

„Trebuie să spun direct că am făcut acest lucru nu în avans, ci pentru a vă susține eforturile orientate spre normalizarea relațiilor ruso-moldovenești. Mizăm mult pe faptul că oamenii vor vedea acest lucru, vor aprecia și vor sprijini prin orice modalitate acele forțe din țara voastră care tind spre  îmbunătățirea și construcția relațiilor ruso-moldovenești”, a declarat Vladimir Putin.

El a menționat că în viitor Rusia, indiscutabil, va construi relațiile economice cu Moldova ținînd cont de nivelul cooperării politice. „Astăzi reiterez: noi dorim să sprijinim eforturile voastre sincere de a restabili și a dezvolta relațiile ruso-moldovenești”, a specificat Vladimir Putin.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load