X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Verificări inopinate în mai multe localuri din capitală

10 oct. 2017,, 15:21   Capitala
2793 0

Verificări inopinate la obiectivele de alimentaţie publică, instituţii medico-sanitare publice, instituţii de învăţămînt superior şi instituţii prestatoare de servicii din capitală, notează NOI.md.

Acţiunea a fost iniţiată în baza Planului comun cu privire la organizarea și desfășurarea activității de prevenire și contracarare a încălcărilor din domeniul legislației antifumat, al cărei scop constă în verificarea respectării Legii nr. 278 din 14.12.2007 privind controlul tutunului şi responsabilizarea agenţilor economici și a populației, cu alinierea acestora la actul normativ în vigoare.

În cadrul activităților planificate au fost supuse verificării 20 de obiective, urmare a cărui fapt au fost întocmite 8 procese-verbale cu privire la contravenţie. Abaterile constatate rezidă în lipsa semnului unic de interzicere a fumatului, lipsa informării şi a instruirii angajaţilor privind interzicerea fumatului în sediul și pe teritoriul aferent al instituției, admiterea fumatului în spaţii închise şi semiînchise, inclusiv prezenţa aparatelor cu produse conexe (narghilea).

Totodată, au fost repartizate materiale informative privind efectele nocive ale tabagismului asupra organismului uman, cu recomandări de a renunţa la fumat pentru binele sănătăţii personale şi a celor din jur.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?