Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Schimbi de replici între fosta și actuala soție a lui Trump

10 oct. 2017,, 23:30   Externe
3402 0

Ivana Trump, prima soție a președintelui american Donald Trump, a provocat luni nemulțumirea Melaniei Trump, actuala soție, după ce și-a arogat, în glumă, titlul de "Primă Doamnă", relatează AFP și Reuters.

Într-un interviu acordat în cadrul emisiunii "Good Morning America" de pe ABC, Ivana Trump, aflată într-o campanie de promovare a cărții sale "Raising Trump", și-a arogat titlul de "Primă Doamnă", într-o glumă care nu a fost bine primită. "Am numărul direct de la Casa Albă dar nu vreau cu adevărat să-l sun pentru că Melania este acolo", a explicat ea, întrebată dacă mai discută cu fostul ei soț.

"Și nu vreau să creez gelozie sau ceva de genul acesta pentru că, practic, sunt prima soție a lui Trump. Ok? Sunt Prima Doamnă, Ok?", a adăugat ea râzînd.

Prin vocea purtătoarei ei de cuvînt Stephanie Grisham, actuala soție a președintelui american a transmis cu claritate că nu a apreciat gluma. Melaniei Trump "îi place să trăiască la Washington și este onorată de rolul său de Primă Doamnă a SUA", a explicat Stephanie Grisham, citată de canalul CNN.


"Ea are intenția de a-și utiliza titlul și rolul său pentru a-i ajuta pe copii, nu pentru a vinde cărți. Nu există, în mod clar, niciun fundament pentru această declarație din partea unei foste soții. Nu este, din păcate, decât zgomot, pentru a atrage atenția și a-și servi propriile interese", a adăugat ea.

Nu se știe dacă actualul președinte știe despre acest schimb de replici. El a jucat golf luni cu senatorul republican Lindsey Graham, scrie Reuters.

Ivana Trump, în vîrstă de 68 de ani, este mama primilor trei copii ai lui Donald Trump: Donald Jr, Ivanka și Eric. Magnatul imobiliarelor a avut alți doi copii: Tiffany Trump, cu a doua sa soție, actrița Marla Maples, și Barron Trump (care trăiește la Casa Albă), cu Melania Trump.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?