Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

“SpaceX” a lansat pe orbita Pămîntului 10 sateliți (VIDEO)

11 oct. 2017,, 02:00   Ştiinţă şi IT
3311 0

Compania privată americană „SpaceX” a lansat cu succes 10 sateliți de telecomunicații fabricați de Iridium Communications.

Lansarea sateliților a fost făcută cu ajutorul unei rachete din gama Falcon 9, a cărei primă treaptă a revenit apoi fără probleme pe Terra, plasîndu-se în poziție verticală pe o platformă plutitoare din Oceanul Pacific, informează AFP.

Lansarea a avut loc de la baza aeriană Vandenberg din California la ora locală 05:37 (12:37 GMT). După șapte minute, prima treaptă a rachetei Falcon 9 și-a pornit motoarele și a realizat o coborâre verticală controlată.

"Aterizare reușită a primei trepte", a exclamat un comentator de la “SpaceX” în timpul transmisiunii în direct a lansării, ce a fost difuzată pe site-ul companiei create de Elon Musk, în aplauzele inginerilor de la centrul de control din Hawthorne, California.


Reciclându-și rachetele, “SpaceX” dorește să scadă considerabil costul lansărilor și să deschidă astfel o nouă eră în domeniul explorării spațiale.

Lansarea de luni a fost cea de-a treia din cele opt prevăzute de “SpaceX” în contul Iridium Communications. Compania dorește să plaseze pe orbită o serie de 75 de sateliți până în 2018, în cadrul unui proiect de 3 miliarde de dolari ce vizează îmbunătățirea rețelei sale mondiale de comunicații.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?