Noi detalii despre deschiderea oficiului de legătură NATO la Chișinău

Noi detalii despre deschiderea oficiului de legătură NATO la Chișinău

NATO nu a renunţat la ideea de a deschide în Republica Moldova un oficiu de legătură, care îşi va începe activitatea în timpul apropiat.

Anunțul a fost făcut de către coordonatoarea de programe a Centrului de Informare şi Documentare NATO (CID NATO), Sanda Sandu.

Potrivit ei, deschiderea Oficiului se datorează "cooperării strînse dintre Organizaţie şi Republica Moldova", clădirea în care va fi amplasat acesta se construieşte în centrul oraşului, iar lucrările vor fi încheiate în curînd.

"NATO oferă Moldovei pachete de asistenţă, de exemplu cel din 2015 privind "Consolidarea capacităţilor de apărare ale Moldovei", care ţine de consolidarea instituţiilor de apărare şi securitate a statului. De asemenea, activitatea NATO nu ţine doar de securitatea militară, ci şi de cea umană, lucru demonstrat seria de programe "NATO - ştiinţă pentru pace în Republica Moldova", implementate din 1994, în cadrul cărora, în spitale, muzee, şcoli şi universităţi a fost asigurat accesul la Internet.

Marţi, cu prilejul aniversării a 10-a a activităţii CID în Moldova, creat cu scopul informării cetăţenilor Republicii Moldova despre parteneriatul cu NATO, misiunea asigurării securităţii regionale şi globale, dar şi implicarea în procesul de combatere a terorismului, a avut loc Ziua Uşilor Deschise, care a adunat zeci de oameni.

"Pe parcursul a 10 ani, CID NATO a reuşit să facă parte din grupurile de lucru la nivel guvernamental, pentru ca să elaboreze strategii de securitate naţională şi de apărare naţională, precum şi din grupurile de lucru la nivel de Parlament, pentru ca să îmbunătăţească legislaţia mass-media", a conchis Sandu.


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load