Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Moldova ar putea rămîne fără cei 100 mil. euro din partea Parlamentului UE

3 oct. 2017,, 15:29   Economie
2333 2

Republica Moldova ar putea rata ajutorul de 100 de milioane de euro din partea Comisiei Europene ca urmare a deciziei Chișinăului de a modifica sistemul electoral, relatează Radio Chișinău.

Un proiect de rezoluție a Parlamentului European — ce urmează să fie supus dezbaterii marți într-o sesiune plenară la Strasbourg — prevede susținerea poziției de suspendare a plăților de asistență macrofinanciară în urma deciziei parlamentului moldovean de a trece la sistemul mixt de vot, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția.

În document se solicită în același timp aplicarea unei condiționări stricte a oricărui tip de sprijin financiar și se propune ca orice asistență financiară deja convenită să fie suspendată pînă cînd impactul modificărilor legislative va fi evaluat în profunzime. Conform proiectului de rezoluție, Parlamentul European se declară serios preocupat de concentrarea în continuare a puterii în mîinile elementelor oligarhice și își exprimă îngrijorarea că noile schimbări legislative ar putea avea efecte dăunătoare asupra standardelor democratice din Republica Moldova, scrie sursa citată.

Potrivit proiectului de rezoluție, deputații europeni ar urma să se declare dezamăgiți de faptul că susținerea parcursului european, puternic promovată de către autoritățile moldovene, a scăzut brusc din cauza corupției persistente, a statului capturat de oligarhie, a instituțiilor slabe și ineficiente și a incapacității de a răspunde la nevoile de bază și preocupările cetățenilor.

Parlamentul European a aprobat la începutul lunii iulie acordarea unei asistențe de 100 de milioane de euro pentru susținerea agendei de stabilizare economică și de reforme structurale în Republica Moldova. Din acest ajutor, 40 de milioane au fost convenite sub formă de grant și 60 de milioane sub formă de împrumut.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?