Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Primul ministru al Marii Britanii este mulțumită de progresele privind Brexit

29 sep. 2017,, 19:30   Externe
2370 0

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au înregistrat progrese în negocierile pe tema Brexit, în principal în privinţa libertăţii de circulaţie a persoanelor, afirmă premierul Theresa May, deşi liderii europeni au semnalat că discuţiile stagnează.

Aflată la summitul informal pe teme digitale din Estonia, Theresa May a afirmat că este "mulţumită" de recentele evoluţii. Premierul Marii Britanii a precizat că la negocieri s-au înregistrat progrese în probleme de genul drepturilor cetăţenilor britanici şi europeni post-Brexit, relatează BBC News online.

Negociatorul britanic, David Davis, a sugerat că au fost făcuţi "paşi decisivi" în negocieri.

În schimb, reprezentanţii Uniunii Europene au fost mai rezervaţi, afirmând că nu există progrese substanţiale în negocierile cu Londra.


Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a confirmat că s-au înregistrat unele progrese în cea mai recentă sesiune de negocieri, încheiată joi. Dar, întrebat dacă progresele sunt suficiente pentru trecerea din octombrie la etapa negocierilor pe tema viitoarei relaţii, Juncker a precizat: "Doar dacă se vor înregistra miracole".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?