Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

UE va sprijini interconectarea sistemelor electroenergetice ale Moldovei și României

29 sep. 2017,, 14:20   Economie
2286 0

Uniunea Europeană va acorda sprijin proiectului privind interconectarea sistemelor electroenergetice ale Moldovei și României în sudul țării noastre, relatează NOI.md.

Potrivit vicepremierului Octavian Calmîc, calitatea de membru al CESEC oferă posibilitatea Republicii Moldova de a coopera mai eficient cu partenerii de dezvoltare și statele din regiune în domeniul energetic, deschide posibilitatea de a accede mai ușor la diferite fonduri și proiecte investiționale, etc. ”Prin semnarea acestui Memorandum, pe lângă toate beneficiile și suportul oferit pe segmentul energiei electrice, eficienței energetice, dezvoltării sectorului energiei regenerabile, proiectul nostru de interconexiune energie electrică din sudul țării a fost identificat drept o prioritate regională și comunitară”, a accentuat ministrul Economiei și Infrastructurii.

La Reuniunea Comisiei Europene pentru conectarea rețelelor de gaze în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC) au fost discutate aspecte privind realizarea Planului de Acțiune, măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru a depăși obstacole legate de infrastructură și de reglementare în domeniul de gaze, în special, în direcția dezvoltării pieței și a comerțului cu gaze în regiune.

În cadrul reuniunii s-a vorbit despre necesitatea avansării proiectelor regionale, selectate spre finanțare în zona Europei Centrale și de Sud Est, deoarece aceasta ar permite diversificarea surselor de livrare a gazelor și demonopolizarea pieței, va asigura accesul la o piață mai competitivă, etc. Potrivit estimărilor, prin realizarea acestor proiecte se creează premisele pentru crearea infrastructurii de transport și păstrare de gaze naturale în UE de peste 900 miliarde metri cubi sau de 2 ori mai mult decât consumul european anual de gaz. Implicarea activă a României în realizarea acestor proiecte, în special a BRUA, care va fi o interconectare pe reverse-flow, poate fi benefică pentru Republica Moldova, în urma construcției fazei a două a gazoductului Iași – Ungheni până la Chișinău, deoarece va permite țării noastre conectarea la un sistem comunitar sigur și eficient.

Grupul de Nivel Înalt CESEC a fost înființat în februarie 2015 de către Austria, Bulgaria, Croația, Grecia, Ungaria, Italia, România, Slovacia, Slovenia și UE. Ulterior la acest Grup au aderat 6 țări din Comunitatea Energetică: Ucraina, Republica Moldova, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Macedonia și Albania.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?