X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Guvernul a respins un proiect de lege propus de Dodon

28 sep. 2017,, 12:10   Politică
10182 0

Inițiativa legislativă privind scutirea pensionarilor și persoanelor cu dizabilități de plata taxei pentru autentificarea testamentelor a fost avizată negativ de Guvern, informează NOi.md.

Proiectul înaintat de președintele Igor Dodon încă în aprilie 2017 a fost respins de executiv în urma argumentelor aduse de Ministerul Justiției. Inițiativa mai prevede scutirea pensionarilor și persoanelor cu dizabilități de plata taxei de stat pentru eliberarea certificatelor de moștenitor, precum și plafonarea la 1000 de lei a plății notariale pentru eliberarea certificatului de moștenitor destinat moștenitorilor de clasa I.

Reprezentanții Ministerului Justiției au explicat că propunerile președintelui nu sînt argumentate suficient. În opinia lor, costurile serviciilor notariale sînt rezonabile și proporționale în raport cu munca prestată.

„Tratarea unui subiect privind tariful notarial trebuie precedată de un studiu al situației în domeniu, de evaluarea cheltuielilor suportate de notar pentru desfășurarea activității în general. Una dintre caracteristicile importate ale plătiții notariale este achitarea acesteia pentru acte cu valoare juridică semnificativă, întocmite în beneficiul persoanelor interesate. Semnătura unui notar conferă actelor juridice caracter de autenticitate. Prin urmare, tariful notarial trebuie să fie raportat la volumul de securitate juridică și asistență acordate cetățenilor”, afirmă autoritățile.

Totodată, în avizul Guvernului se mai menționată că procedura succesorală este cea mai complexă și de durată procedură instrumentată de către notar, iar din acest considerent, nu poate fi prestată gratuit.


În ceea ce privește scutirea pensionarilor și persoanelor cu dizabilități de plata taxei de stat pentru autentificarea testamentelor, membrii Guvernului au amintit că, potrivit legislației în vigoare, această categorie de beneficiari achită sume simbolice pentru astfel de servicii, în raport cu alți cetățeni.

„Suma este de 5 lei pentru autentificarea testamentelor, 5 lei pentru eliberarea certificatului de moștenitor de gradul I, 10 lei pentru cei de gradul II, și 15 pentru alte categorii de moștenitori”, mai argumentează Ministerul Justiției.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?