X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Aeroportul din Kabul, atacat după sosirea şefului Pentagon (VIDEO)

27 sep. 2017,, 21:30   Externe
3336 0

Şefii Pentagon şi NATO Jim Mattis şi Jens Stoltenberg au fost la un pas de moarte chiar la începutul vizitei lor oficiale în Afganistan.

Mai multe rachete au lovit în apropierea aeroportului Hamid Karzai din Kabul imediat după ce aici au aterizat şeful Pentagonului, Jim Mattis, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit AFP. Aeroportul a fost evacuat şi toate zborurile anulate.

Atacul a fost revendicat de talibani, care au anunţat că au vrut să doboare avionul secretarului american al Apărării.

Numărul rachetelor, estimat iniţial la trei, a fost evaluat ulterior la 20-30. Ţinta ar putea să nu fie însă aeroportul, ci baza NATO de lîngă acesta.


Mattis şi Stoltenberg urmează să se întîlnească la Kabul cu autoritățile afgane, după ce Statele Unite au anunţat că trimit o forţă suplimentară de 3 mii de militari în Afganistan.

Statele Unite au în prezent 11 miide militari în această ţară și au cerut NATO să sporească şi forțele multinaţionale prezente în cadrul operațiunii Resolute Support, forţe care în prezent depăşesc 13 mii de militari. Dintre aceştia, însă, peste jumătate sunt americani.

Mattis și Stoltenberg urmează să aibă întîlniri cu președintele afgan Ashraf Ghani şi cu comandanţii operațiunii Resolute Suport.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?