Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Diacov comentează Rezoluția socialiștilor

25 sep. 2017,, 11:20   Politică
5671 6

Ideea trecerii de la republică parlamentară la una prezidențială este răsuflată, a declarat președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, referindu-se la rezoluția adoptată de socialiști în urma protestelor de ieri, comunică NOI.md.

Diacov este de părere că opoziția ”nu are ocupații importante” și, din acest considerent, lansează tot felul de idei, pentru a-și mobiliza activiștii în teritoriu. Democratul mai susține că manifestațiile socialiștilor nu sperie pe nimeni.

„Altceva este că dl Dodon a declarat din prima zi că va fi un președinte al tuturor, nu va fi membru de partid și legăturile cu acest partid vor fi simbolice. Iată că se vede că ele sînt destul de strînse. În al doilea rînd, nu este o temă nouă - chestia asta cu republica prezidențială am auzit-o încă în anii '90. Şi dl Snegur, și dl Lucinschi au vorbit foarte mult și au irosit multă energie cu acest subiect. Dl Dodon a candidat la funcția de președinte cunoscînd foarte bine aceste împuterniciri și rolul de mediator în societate pe care îl acordă Constituția este un rol foarte important pentru Republica Moldova și pentru ziua de astăzi”, a comentat Dumitru Diacov în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Politicianul își îndeamnă colegii de la guvernare să abordeze foarte liniștit aceste deziderate noi ale socialiștilor. „Tema dată va fi o temă artificială, politică, va fi o temă cu invitare la mitinguri și nimic altceva. Eu i-aș îndemna și pe colegii mei, și presa să abordeze tema aceasta foarte liniștit”.

Comentînd opiniile vehiculate în spațiul public precum că Parlamentul ar putea deja să-l pună sub acuzare pe șeful statului, pentru sfidarea Constituției, Diacov a sugerat că asemenea abordări sînt premature. „Eu cred că noi avem capete fierbinţi cu diferite intenții și dintr-o extremă, și din alta. Chestia cu demisia, cu ghilotina ș.a.m.d. este o altă extremă. Eu cred că noi, în primul rînd, trebuie să ne căutăm de treabă, trebuie să-i lăsăm pe oponenții noștri să vină cu teme artificiale care au nu au nimic cu ceea ce trebuie să rezolve puterea într-un stat, cu ceea ce trebuie să asigure guvernarea”, a menționat el.


Duminică, 24 septembrie, Partidul Socialiștilor a organizat acțiuni de protest în trei orașe din țară: Bălți, Cahul și Anenii Noi. La sfîrșitul manifestațiilor, socialiștii adoptat o rezoluție prin care cer ca în Moldova să fie schimbată forma de guvernîmînt prin trecerea la republică prezidențială.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?