Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

La Chişinău a avut loc Festivalul Etniilor

25 sep. 2017,, 08:41   Societate
2522 0

Etniile care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova şi-au prezentat cultura şi tradiţiile ţărilor din care vin, duminică, 24 septembrie, în cadrul celei de-a XVI-a ediţii a Festivalului etniilor.

De dimineaţă, reprezentanţii comunităţilor etnice, însoțiți de preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, au participat la deschiderea Festivalului, după care au petrecut toată ziua în parcul central cu dansuri, muzică şi bucate tradiţionale ale ţărilor lor, transmite IPN.

În deschiderea Festivalului, şeful statului a spus că Republica Moldova este o ţară în care reprezentanţii naţionalităţilor trăiesc împreună în liniște și pace. „Aceasta este cea mai mare realizare a noastră ca stat, cînd diferite naţionalităţi se simt ca acasă, ca în ţara de unde provin, ca în familiile lor. Faptul că alături de noi, moldovenii, sînt tot timpul la bine şi la rău ruşii, ucrainenii, beloruşii, găgăuzii şi celelalte entităţi ne face mai puternici”, a declarat Igor Dodon.

Directorul general al Biroului Relații Interetnice, Oleg Babenco, a spus că Festivalul etniilor este o emblemă pentru Republica Moldova. Potrivit lui, evenimentul este unul dintre cele mai valoroase realizări ale politicii de stat în domeniul relaţiilor interetnice. „Desfăşurarea Festivalului contribuie la stimularea dialogului intercultural şi continuarea proiectului de integrare europeană al Republicii Moldova. Festivalul vine să ne facă mai toleranţi, mai uniţi, să ne consolideze efortul pentru a făuri ziua de mîine”, a declarat Oleg Babenco.

Vicepreședintele Parlamentului Vladimir Vitiuc a declarat că doar consolidînd relațiile dintre etnii, indiferent de limba vorbită şi origini, și stimulînd contribuția lor la dezvoltarea statului, se poate atinge scopul nobil: prosperitate, un viitor decent pentru copii în Republica Moldova.

În context, primarul general interimar al municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, a spus că Festivalul arată cît de diferiţi sîntem, dar totodată, cît de uniţi sîntem, atunci cînd ne aflăm împreună.

Festivalului etniilor, ediţia a XVI-a, și de această dată a purtat genericul: „Unitate prin diversitate”. La el au participat aproape 75 de organizaţii etnoculturale, care reprezintă 30 de etnii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?