Potrivit lui, contingentul angajat al Armatei Naționale dispune de un efectiv de puțin peste 11.000 de unităţi de personal, iar echiparea şi înzestrarea Armatei este la un nivel slab. Gotișan afirmă că dotarea cu echipament nu atinge nici măcar 1/3 din arsenalul pe care îl are armata a 14-a a Federaţiei Ruse, dislocată în stînga Nistrului. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”.
„Dacă ar fi să privim cifrele bugetare în dinamică, atunci, începînd cu anul 2009, finanţarea Armatei Naționale s-a diminuat. Bugetul alocat forţelor armate pentru 2017 abia de acoperă cheltuielile operaționale ale acestora şi nici vorbă despre ceea ce se referă la echipare, suplimente financiare pentru efectiv, precum şi pentru multe alte dimensiuni ce presupun dezvoltarea şi evoluţia acesteia”, explică Iurie Gotișan.
Potrivit expertului, colacul de salvare ar fi implicarea militarilor moldoveni în diverse operațiuni internaţionale de menținere a păcii, în particular sub egida ONU, care ar asigura o remunerare mai bună pentru personalul militar. El s-a arătat convins că statul, de unul singur, nu are nici capacitate, şi nici resurse financiare să modernizeze şi să consolideze Armata. Mai mult decît atît, expertul opinează că finanţarea forțelor armate nu a fost niciodată o prioritate pentru guvernare.
„Ultimele vînzoleli dintre Preşedinţie, Guvern şi unele formaţiuni politice, de interzicere a participării Armatei Naţionale la exerciţii militare sau operațiuni internaţionale duce şi la o mai mare înapoiere a domeniului”, mai spune Gotișan.
Potrivit lui, în cazul unui conflict militar, Armata Național nu ar putea face faţă trupelor speciale ruse, dislocate în Transnistria. „Tehnica militară din dotarea Armatei Naționale este uzată. Avem soldați în Zona de Securitate care îşi desfăşoară serviciul în condiţii destul de dificile. Or, dacă am vorbi despre securitatea aeriană, celei de luptă, atunci conjunctura este dramatică”, a concluzionat expertul.
Adăuga comentariu