Moldova, Georgia și Ucraina au adoptat o declarație privind integrarea europeană

Moldova, Georgia și Ucraina au adoptat o declarație privind integrarea europeană

O declarație comună privind regîndirea strategică a Parteneriatului Estic a fost adoptată de Parlamentele Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, informează NOI.md.

Documentul adoptat ieri, la finalul unei reuniuni de discuții privind viitorul Parteneriatului Estic, conține viziunile și așteptările guvernelor celor trei țări în ceea ce privește viitorul relației cu UE.

Declarația adoptată reconfirmă angajamentul celor trei state pentru valorile comune ale democrației, libertății, statului de drept, precum și importanța reformelor interne, combaterii corupției sistemice și consolidării instituțiilor publice, după cum comunică liderii de la Chișinău. Documentul reiterează necesitatea obținerii unei perspective de integrare în conformitate cu articolul 49 al Tratatului Uniunii Europene, care stabilește că orice stat european ce întrunește criteriile de aderare poate cere și deveni membru al UE. Totodată, în textul Declarației este remarcată importanța susținerii Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei în promovarea reformelor democratice.

„Am convenit că vom solicita împreună Parlamentului European să promoveze o rezoluție prin care țările noastre să obțină o susținere politică clară și o foaie de parcurs pentru aderare la Uniunea Europeană. În context, am agreat ca Parlamentele Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei să dezvolte o agendă și un plan de acțiuni comun pentru cooperare trilaterală în special cu privire la armonizarea legislației cu cea a UE”, a declarat vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă, semnatarul Declarației. 

Dezbaterile au fost organizate de Fundația „Konrad Adenauer”, în conformitate cu Inițiativa de cooperare interparlamentară dintre Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Discuțiile s-au desfășurat la Cadenabbia, Italia, în perioada 15-17 septembrie, la ele participînd și politicieni din Germania și SUA. Dezbaterile au vizat reevaluarea parcursului, provocărilor și perspectivelor Parteneriatului Estic în contextul Summitului de la Bruxelles, planificat pentru luna noiembrie a anului curent. 

Parlamentul Republicii Moldova a fost reprezentat de vicepreședintele Legislativului Iurie Leancă și de copreședintele Adunării Parlamentare EURONEST, Marian Lupu

Menționăm că Parlamentele Moldovei, Georgiei și Ucrainei au expediat anterior un demers Parlamentului European, prin care solicită deschiderea perspectivei de aderare la Uniunea Europeană. De asemenea, spicherii Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei i-au transmis o invitație trilaterală spicherului american Paul Ryan să viziteze regiunea noastră.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load