Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Filip a discutat cu noul ambasador UE la Chișinău

15 sep. 2017,, 18:00   Politică
3090 3

Agenda europeană a Republicii Moldova și prioritățile de activitate ale Cabinetului de miniștri au fost abordate la întrevederea de astăzi a premierului Pavel Filip cu noul Șef al Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, comunică Noi.md.

Premierul i-a urat succes noului ambasador al Uniunii Europene în țara noastră, asigurîndu-l că Guvernul este deschis pentru dialog și pledează pentru o colaborare eficientă în continuare.

De asemenea, prim-ministrul l-a informat pe oficialul european despre reformele promovate de Executiv „Sîntem o echipă care poate schimba lucrurile în Republica Moldova, dincolo de conjunctura în care ne aflăm. Încercăm să mișcăm lucrurile în complexitate și mizăm pe o atitudine obiectivă din partea partenerilor noștri externi”, a menționat el.

Peter Michalko a remarcat, la rîndul său, că parteneriatul Republicii Moldova cu UE trece într-o fază nouă, cu o agendă de asociere mai detaliată, fapt ce oferă șanse noi pentru a promova cooperarea și a susține procesul de reformă.

Totodată, oficialii au făcut un schimb de opinii privind pregătirile pentru Summitul Parteneriatului Estic (PaE), care se va desfășura în luna noiembrie la Bruxelles. Filip a anunțat că va participa la această reuniune și a reiterat că PaE este o platformă pe care țara noastră mizează foarte mult în continuare.


Peter Michalko a preluat conducerea delegației UE la Chișinău pe 7 septembrie curent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?