Filip: Acţiunile preşedintelui "au dus la pierdere de timp şi de bani"

Filip: Acţiunile preşedintelui "au dus la pierdere de timp şi de bani"

Premierul Pavel Filip consideră că acţiunile preşedintelui Igor Dodon, care, după încheierea sesiunii parlamentare nu a promulgat 12 legi, "au dus la pierdere de timp şi de bani".

Premierul și-a expus opinia marţi, în cadrul unui briefing de presă, după şedinţa conducerii Partidului Democrat.

El a cerut Parlamentului să voteze din nou legile care nu au fost promulgate de preşedinte. Premierul a spus că este vorba de legi foarte importante, ce se referă la reforma Guvernului, implementarea prevederilor Codului educaţiei, Codului cu privire la ştiinţă şi inovare.

„Acestea sînt legi importante, refuzul preşedintelui de a le promulga a încetinit reforma pentru întreaga perioadă de vară. Aceste acţiuni au condus la pierderea de timp şi bani, precum şi la întîrzierea în îndeplinirea obligaţiilor Moldovei în cadrul Acordului de asociere cu UE", a spus Filip.

El a amintit că a fost deja implementată reforma Guvernului, prin care numărul ministerelor a fost redus de la 16 la nouă, a fost anunţat concurs pentru funcţia de secretar general al Guvernului şi de secretari generali ai ministerelor.

„Planificăm să finalizăm acest proces în decurs de o lună şi jumătate. Din cei 2053 de angajaţi ai administraţiei publice centrale vor rămîne 1158 de persoane. Drept urmare, salariile din ministere vor creşte şi vor fi create instituţii puternice de stat", a spus premierul.



 


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load