Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

O fotografie a premierului australian provoacă controverse pe internet

11 sep. 2017,, 22:30   Externe
2938 0

O fotografie de pe Facebook cu premierul australian Malcolm Turnbull ținîndu-și într-o mînă nepoata și în cealaltă o halbă de bere a provocat opinii împărțite în rîndul compatrioților săi.

Unii acuzîndu-l că este iresponsabil, în timp ce alții, printre care și rivali politici, au sărit în apărarea sa, relatează DPA.

Turnbull a postat duminică fotografia pe Facebook, în care premierul poate fi văzut cu o bere într-o mînă, în timp ce în cealaltă își ține nepoata. Fotografia a fost realizată sîmbătă seara, la Sydney, la um meci de fotbal australian, și a fost însoțită de comentariul "Multitasking at the footy", notează Agerpres.

"Este scandalos să ții un copil în brațe cînd ai alcool în mînă", a scris un comentator, Marg Walker.


"Învățați-i pe copii să bea o bere la fotbal de la o vîrstă fragedă. Excelent exemplu de educație parentală...", a scris un alt internaut.

O altă postare, care a fost între timp înlăturată, îl critica pe Turnbull pentru faptul că "ține în brațe un copil în timp ce jonglează cu o bere", adăugînd că este "dezgustător să vezi pe cineva respirînd alcool deasupra unui copil".

Dar mulți alții au sărit în apărarea prim-ministrului, una dintre aceste postări primind 16.000 de like-uri și avînd parte de 1.600 de comentarii.

"Văd un bunic care are un moment special cu nepoata sa la un meci de fotbal. Asta este ceva specific australian", a scris Alma Anderson.

Turnbull și-a apărat și el postarea pe care a făcut-o. "Cred că este vorba despre nebunia social media cînd vedem lucruri de genul acesta", a declarat el pentru postul de radio Triple M din Sydney luni.

"Atîta timp cît te simți bine în pielea ta și ești tu însuți, ești natural, ce poți face mai mult de atît", a mai spus el.

Mai mulți parlamentari, printre care și liderul opoziției Bill Shorten, au sărit și ei în apărarea prim-ministrului australian.

"Am găsit ceva cu care eu și Malcolm putem fi de acord. Astea sînt mizerii. Lăsați-l să fie bunic", a scris Shorten pe Twitter.

"Cred că este important să spunem că Australia nu este un stat al bonelor... Este OK să-ți ții nepoata într-o mînă și berea în cealaltă", a declarat senator liberal James Paterson presei la Canberra.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?