Serviciul Fiscal s-a apucat "de capul" proprietarilor de săli

Serviciul Fiscal s-a apucat "de capul" proprietarilor de săli

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a inițiat acțiuni de monitorizare și control a agenților economici care dețin săli de ceremonii și/sau restaurante, ramură ce prezintă riscuri sporite pentru administrarea fiscală, relatează NOI.md cu referire la un comunicat al instituției.
 

Scopul acțiunilor de specialitate este asigurarea unei administrări eficiente a contribuabililor, stabilirii și prevenirii cazurilor de încălcare a prevederilor legislației în vigoare și conformarea agenților economici menționați. 

Astfel, în baza informației disponibile, SFS a examinat activitatea unui șir de agenţi economici (ce deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante) prin prisma următorilor indicatori: tipul obiectului (sală de festivităţi, restaurant, cafenea); suprafaţa unităţilor comerciale; numărul de locuri; regimul de lucru; cifra de afaceri; povara fiscală; numărul mediu de salariați; salariul mediu per angajat pe parcursul anului 2016.

În consecință, au fost identificate riscuri fiscal asociate agenților economici din domeniu. 

Pe parcursul lunii septembrie curent SFS va monitoriza activitatea a 40 de agenți economici ce deţin săli de festivităţi şi/sau restaurante, prin prisma  vizitelor fiscale.

Totodată, SFS a instituit posturi fiscale la 10 agenți economici cu renume din mun. Chişinău care au declarat pierderi sau au înregistrat profit nesemnificativ în raport cu venitul total declarat şi cu pondere mică a achitărilor în total venituri.

În acest context, SFS vine cu un apel către toţi agenții economici care deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante să se conformeze benevol legislației în vigoare și să presteze servicii conform prevederilor acesteia. Verificările vor avea loc pe întreg teritoriul țării.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load