X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

La Circul din Chişinău va avea loc un spectacol după W. Shakespeare

8 sep. 2017,, 15:29   Afiș
2299 0

Circul din Chişinău va găzdui duminică, 10 septembrie, spectacolul „Visul unei nopţi de vară”, după Wiliam Shakespeare.

Acestea este cel de-al doilea eveniment al proiectului #Luminează Circul, numit Teatrul Copiilor #Luminează Circul, informează MOLDPRES.

În cadrul unei conferinţe de presă, liderul formaţiei „Gândul Mâţei”, Nicu Ţărnă, coordonatorul proiectului „Luminează Circul” a menţionat astăzi că, dacă în luna mai a avut loc un concert susţinut de maturi, de astă dată acest spaţiu va fi luminat de către copii. Potrivit sursei citate, spectacolul „Visul unei nopţi de vară” va cuprinde nu numai actul dramatic, ci şi muzică şi dansuri, precum şi elemente de acrobaţie, toate acestea fiind prezentate de către copii. În acelaşi timp, Nicu Ţărnă a subliniat că având 2000 de locuri, arena mare a circului poate deveni o sală polivalentă, unde ar putea fi organizate diverse activităţi culturale.

La rândul său, Alexandru Dicusar, fondatorul „Teatrului Copiilor” a afirmat că în spectacol vor juca copii de la mai multe licee din capitală şi suburbii.

Prezent la manifestare, Secretarul de Stat al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Andrei Chistol a accentuat că Circul din Chişinău este un obiectiv care face parte din patrimoniul cultural al Republicii Moldova, iar acest spaţiu polivalent poate oferi multe oportunităţi pentru copii.


Primul eveniment în cadrul proiectului „Luminează Circul” a avut loc pe 5 mai, când pe arena mare a Circului s-a desfășurat concertul aniversar al formației autohtone de rock alternativ "Gândul Mâţei", care a fost asezonat cu un spectacol de circ. Atunci, formația a decis să-și sărbătorească aniversarea a 20-a printr-un concert de excepţie pe una dintre cele mai mari scene din Chișinău, cu implicarea mai multor actori de teatru şi artişti.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?