X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Filip va susține acțiunile de protest ale companiei ”MIR”

8 sep. 2017,, 09:21   Politică
3255 2

Prim-ministrul Moldovei, Pavel Filip, va sprijini, în măsura posibilităţilor, dezvoltarea reprezentanţei Companiei "MIR" în Republica Moldova, a declarat preşedintele companiei, Radic Batîrşin, care se află în vizită de lucru la Chişinău.

Joi, în cadrul unei conferinţe de presă după întrevederea cu premierul, el a spus că "această declaraţie a lui Filip nu ţine de faptul că el este un susţinător aprig al Uniunii Eurasiatice sau al vectorul estic".

"Cooperarea cu "MIR" este avantajoasă pentru Moldova", a spus Batîrşin.

Potrivit lui, auditoriul "MIR" cuprinde peste 140 mil. de oameni, iar emisiunile companiei sînt difuzate oficial în 20 de ţări, inclusiv în toate ţările CSI, cu excepţia Turmenistanului şi Ucrainei.

"Ratingul companiei de televiziune este în creştere, se dezvoltă noi proiecte. Prin urmare, pentru RM este avantajos ca acest auditoriu imens să primească informaţii obiective despre republică. "MIR" este un canal cu multe accente. Dar politica noastră este construită pe aşa-numita "poziţie jurnalistică închisă", cînd informaţiile se bazează numai pe fapte, şi nu pe opinia subiectivă a jurnalistului. Pentru noi, este important principiul "nu face rău", dar nu informaţiile senzaţionale", a spus Batîrşin.

Întrebat de jurnalişti despre recentul ordin al CCA de a scrie toponime exclusiv în transcrierea în romînă, Batîrşin a menţionat că "în reportajele sale, "MIR" se conduce de opinia oficială a unui stat sau altul".


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?